Știu că te-am supărat… așa fac mereu, dar motivul furiei mele îl știi foarte bine. Distanța asta dintre noi mă arde ca un foc mocnit. Nu mai suport! Nu mai pot sta fără tine.
Știu că te-am supărat, dar te rog să faci în așa fel încât să ne vedem. Nu-ți cer să renunți. Știu cât de important este job-ul tău pentru tine și mai știu cât de fericit ești când faci munca asta. De asta nu îți cer să renunți.
Pe mine nu mă interesează dacă superiorii tăi îți dau un un salariu dublu sau nu, mă interesează să fii doar fericit și nimic altceva. Știu că atunci când trebuia să te opresc numai pentru mine n-am făcut nimic altceva decât să te îndepărtez.
Și m-a durut asta. Chiar dacă nu am spus-o, chiar dacă nu ți-am scris, asta nu înseamnă că nu m-a durut sau că nu mă doare. Da am tot încercat să te îndepărtez pentru că nu mă simțeam potrivită pentru tine, nu credeam că pot să-ți ofer acel ceva pe care ți-l dorești.
Apoi tu ai venit ai bandajat răni și le-ai vindecat. Iar acum mă întreb cât de oarbă pot să fiu?!! Din ce te îndepărtez mai mult știu și simt că te doresc și mai mult. Nu! Nu vreau să te pierd.
Vreau doar să petrecem timp împreună nu departe unul de celălalt. Ufff… acum sper și îmi doresc să-mi înțelegi reacțiile. Și nu uita că orice ar fi te aștept aici. Știu că vei veni… la un moment dat…
Adaugă un comentariu