cropped logo
  • Poveste
  • Poftă bună!
  • Cumparaturi
  • Contact
  • Despre mine

Iubesc ploaia… iubesc ploaia atât de mult

Abonează-te la canalul de Youtube dacă te-a ajutat conținutul meu. Iată Link aici.

Actualizare: ianuarie 5, 2021 Un comentariu

Nu știu ce senzație vă trezește vouă ploaia, dar eu ori de câte ori plouă îmi vine să ies afară și să alerg prin ploaie. Numai că acum sunt răcită și mai traversez și o perioadă nu prea bună pentru psihicul meu așa că tot ce pot să fac este să privesc ploaia de la fereastră. Nu am cum să neg, dar pe mine ploaia mă face să mă simt mai bine, mult mai bine.

Cel puțin cu ajutorul ei îmi pot limpezi mintea, îmi pot pune gândurile în ordine și ori de câte ori am nevoie îmi pot face planuri și proiecte noi. Sinceră să fiu îmi era dor de ploile scurte de vară, îmi era dor de senzația rece-călduț a picăturilor de ploaie de pe pielea mea.

Poate că așa cum spun și cei câțiva prieteni pe care îi mai am sunt diferită, poate că întradevăr simt lucrurile altfel și de cele mai multe ori sunt de neînțeles. Este foarte adevărat și faptul că la toate aceste stări au avut un tribut și toate decepțiile mele, nerealizările, dezamăgirile, dar și multe altele.

Cu toate astea acum nu îmi doresc decât să găsesc soluții la toate acele probleme, nelămuriri și întrebări de care încă n-am scăpat. Este foarte posibil să am o perioadă foarte încărcată, dar atât timp cât există ploaia știu că voi avea o rezolvare pentru toate. E adevărat că mai am nevoie și de răbdare, dar voi învăța să adopt răbdarea așa cum un bebeluș învață primii pași.

Nici măcar acum nu înțeleg de ce nu mă pot detașa de ploaie. Mulți spun că un mic atu al acestui lucru este de vina și zodia mea, dar cum eu nu mai cred în zodii, astre și mai nu știu ce de multă vreme, caut răspunsurile la frământările mele în altă parte. Nu spun că toate sunt doar simple coincidențe, ci doar că uneori e mai bine să-mi ascult instinctele și într-un fel sau altul să mă bucur de alegerile pe care le fac.

Dar până mă voi gândi să iau și alte decizii cu privire la ce voi face prefer să mă bucur de spectacolul ploii, care din fericire este atât de frumos. Am prins și câteva imagini înainte de ploaie care m-au făcut să mă simt minunat. Voi cum vedeți ploaia?

Urmărește-mă pe Google News
TwitterFacebookWhatsApp

Din categoria: D-ale fetelor Etichete: îndrumare, ploaie, simțuri

Comentarii

  1. violeta a zis

    mai 14, 2021 la ora 5:21 pm

    si eu de mica ma simteam bine cand ploua,eram si mai vesela,imi place aerul proaspat dupa ploaie,iubesc cerul senin dar si culorile cerului inainte de furtuna,nu m-au speriat niciodata tunetele si fulgerele,matusa mea spune in gluma estii fiica ploii si a furtunii. inteleg perfect ce simti

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Bogdan V. la Pentru un moment… Ce ai face pentru un moment bun?!
  • Bogdan V. la Captivă în singurătate… chiar înainte de Crăciun
  • Bogdan V. la                               Printre gânduri…   Iubirea are nevoie de prezență!
  • Bogdan V. la Printre gânduri…
  • Bogdan V. la Ce joburi tenteaza sezonier si nu numai? Afla despre angajari la studio de videochat, in Bucuresti
  • Ghid Saltele
  • Aer condiționat

Copyright © 2025 · Date de trafic prin RoTrafic preluate din Google Analytics 4.