Încerc de câteva zile să mă adun, să fac exact ceea ce îmi place, dar cel mai mult încerc să îmi scriu o parte din amintirile mele legate de mult îndrăgita mea bunică. Încerc să descriu exact acel moment în care ne-am văzut ultima dată. Nu știu de ce, dar simt nevoia să trec acest moment marcant pentru mine în viitoarea mea carte, de fapt nu aș putea să o denumesc în linii mari carte, ci mai degrabă este o povestioară mai lungă.
Nu am putut să mă concentrez deloc la acest lucru și pe zi ce trece și mă gândesc simt că nu voi avea niciodată sorți de izbândă. Chiar sunt curioasă ce aș putea spune despre ea ca să nu spun ceva ce de fapt oamenii ar înțelege exact viceversa… și până la urmă care vor fi cele mai bune expresii care ar putea să o descrie perfect. Nu cred că am să le găsesc prea curând deși îmi doresc…
Zilele trecute am tot încercat să formulez una alta despre ea, dar parcă simt că nu sunt încă cele mai bune cuvinte și asta mă face să mă îngrijorez. Îmi este teamă pentru că știu că niciodată nu voi fi ca ea, niciodată nu voi avea curajul ei, cum niciodată nu voi știi să iubesc la fel ca ea. A fost și va rămâne în sufletul meu ca ceva de neatins, de fapt aș putea spune despre ea că este perfecțiunea pe care mulți și-o doresc, dar nu reușesc să o aibă…
Adaugă un comentariu