Nu am înțeles de ce oamenii au nevoie de lucruri scumpe pentru a se etala de cele mai multe ori în public. Probabil că eu sunt încă una dintre acele persoane care încă nu se poate obișnui cu această modă ciudată a tâtor persoane, care par mai mult ca niște maimuțoi decât a oameni. Vă spuneam că nu am înțeles asta și probabil că nici nu o voi înțelege prea curând. Am învățat să-mi cumpăr doar acele lucruri de care am nevoie și care să mă ajute în diverse situații. Așa sunt eu și așa voi fi pentru că până acum nimeni nu a reușit să mă schimbe.
Încă nu înțeleg chestia asta de a avea telefoane cât mai scumpe – da nu o înțeleg, parcă nu ar fi tot un telefon care face aceleași lucruri cu unul pe care îl găsești la un preț rezonabil. Unde mai pui și faptul că trebuie să ai o grijă excesivă de el, altfel ai toate șansele să culegi cele mai frumoase zgârieturi pe care ai putea să le colectezi vreodată. Uite că în timp ce vorbesc despre asta mi-am amintit că o bună prietenă de a mea și-a achiziționat și ea un telefon de fițe, așa cum îmi place și mie să îi spun.
Bineînțeles că domnișoara era în al noulea cer când l-a primit și nu mai putea de fericire. Îmi amintesc că în acea zi la cafea a vorbit numai despre telefonul ei, noi celelalte nu mai puteam spune nimic altceva, chiar dacă unele dintre noi aveam lucruri mai importante de discutat, dar nu voiam să-i stricăm ei fericirea și buna dispoziție. În schimb am putea spune că ne-am bucurat și noi odată cu ea deși noi nu aveam nici un câștig din asta, pur și simplu am simțit și ne-am bucurat de fericirea ei.
Însă nu a trecut prea mult timp de la această fericire și s-a întâmplat ceva urât cu al ei telefon. A doua zi dis de dimineață mă trezesc cu domnișoara la ușa mea foarte supărată. Nici nu am apucat să o întreb ce se întămplă șî îmi spune cu ochii în lacrimi că telefonul ei s-a stricat. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a spus că la scăpat pe gresia din bucătărie și că s-a făcut felii. Bineînțeles că l-a dus la reparat dar îi era atât de ciudă de cele întâmplate încât a început să plângă. Am calmat-o și i-am spus să-și achiziționeze și o husă iphone 6 ca data viitoare să nu îl mai ducă pe la reparații.
Adaugă un comentariu