Am senzaţia că lumea mea s-a năruit mult mai devreme ca eu să reușesc să trăiesc. Știu că până acum am mers în câteva direcţii doar pentru că eu le credeam necesare pentru mine. Dar uite că în graba mea de a face cât mai multe lucruri am uitat de mine și de nvoile mele. Iar asta mai cu seamă a dus la o lipsa de încredere in sine. Nu! Nu spun vorbe mari doar că uneori mintea mea se joacă, îmi face fel și fel de feste și într-un final mă seduce și mă lasă singură.
Poate că ar fi trebui să învăţ de mult timp să las grijile în urmă, dar din păcate nici macar asta nu mai pot face. Tot încerc să găsesc noi portiţe, să mă regrupez și să încerc să-mi duc proiectele la final. Nu credeam vreodată că va fi o perioadă în care am să mă îndoiesc de proiectele mele… Și mai mult decât atât de oamenii din jurul meu. Da e greu să îţi dai seama ce persoane îţi vor binele și care nu, mai cu seamă că unele dintre ele sunt atât de prefăcute.
Nu am înţeles niciodată de ce oamenii nu sunt corecţi unuii cu ceilalţi. Spre exemplu eu dacă sunt sinceră cu cei cu care intru în contact îmi doresc fix același lucru din partea lor. Dar după experienţa de aseară îmi dau seama că unii oameni nu prea înţeleg ce înseamnă corectitudinea și respectul. Și uite așa am pierdut și puţina doză de încredere pe care o mai aveam în oameni. Încă nu am înţeles de ce unii oameni se manifestă atât de ciudat, dar nici nu vreau sa am de-a face cu ei, pentru că nu mă interesează, pentru că nu mă atrag și pentru că am un set de reguli peste care nu pot trece.
Și în fine sunt mult mai multe lucruri, dar prefer să mă rezum doar la acestea. Și bineînţeles să nu mai am încredere în nimeni. Iar cel mai bun lucru pe care îl pot face acum este să-mi reorganizez lucrurile, casa, proiectele și toate acele mici chestiuni ce pentru mine sunt foarte importante.
Probabil că în toată această perioadă în care mă voi ocupa de mine și doar de mine, nu voi face altceva decât să mă izolez. Și asta pentru că trebuie să accept realitatea și să-mi văd de treaba mea. Asta este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru mine după atâtea dezamăgiri. De asemenea voi încerca pe cât posibil să mă bucur de noua etapă din viaţa mea.
George a zis
Sunteti tanara, capul sus, foarte putina lume in ziua de azi stie ce este onoarea !
Kitty a zis
da, doar ca uneori nu te astepti la asta…