Lacrimi și suspine… Mai știți momentele alea în care simțiți că vreți să fugiți unde vedeți cu ochii numai să scăpați dintr-o anumită situație?! Așa m-am simțit și eu în toate lunile care au trecut. Am vrut să fug de toate evenimentele neplăcute, de toate reproșurile care mi se aduceau, căci de – fiecare știa mai bine decât mine, doar că nu au trăit cu mine zi de zi să fie parte din ceea ce se întâmpla.
Așa mi s-a întipărit în minte că trebuie să plec, să plec cât mai departe de oamenii pe care îi iubesc, de familie și bineînțeles să fug din calea temerilor mele. Poate că aș fi făcut chestia asta chiar înainte de Paște, dar socoteala de acasă nu este aceeași cu cea din oraș.
În plus și pandemia asta încă își mai spune cuvântul când vine vorba de plecări. Cu toate astea știu că nu e o piedică substanțială, căci mi-am dat seama că dacă îmi doresc ceva în adevăratul sens al cuvântului nu mă las până nu obțin. Și asta este doar un mic amănunt care din păcate îmi scapă în momentele de cumpănă.
Din fericire pentru mine mi-amintesc de chestia asta pe ultima sută de metri. Mi-ar fi plăcut să zburd cu atâta încredere în mine, dar cu timpul am pierdut-o puțin câte puțin, iar acum mă cam chinuie talentul să recuperez ceea ce am avut. Am zis de atâtea ori
„lasă că trece și problema asta nu te mai gândi la ea”,
încât în prezent am ajuns să mă blochez și să-mi pun piedici singură.
Nu mi-am acordat niciodată șansa și timpul să analizez toate acele lucruri care mă afectau până în ziua când toate au explodat și am fost nevoită să o iau de la început, pe un alt drum și cu alte peripeții care încă mă așteaptă. Și nu-i de mirare că am avut atâtea zile în care nici măcar nu știam cum să-mi gestionez fricile sau ce trebuie să fac eu mai exact în momentele de panică.
Iar dacă mă întrebați câte astfel de momente de panică au fost cred că nici nu le mai știu numărul. Pe unele le-am depășit cu brio, pe altele le-am lăsat să mă afecteze, însă de un singur lucru sunt sigură – nu voi lăsa pe nimeni sau pe acel ceva care să-mi distrugă fericirea. Cu siguranță acum mai am ceva de lucru la încredere de sine, la capitolul încredere în alți oameni, dar nu am să mă dau bătută cu una cu două.
În momentul ăsta cred că se aplică foarte bine îndemnul „fă din imposibil – posibil” sau „fă rai din ce ai”. Aș putea spune că am venerat îndemnul ăsta o perioadă și îmi amintesc de faptul că fix acea perioadă a fost una dintre cele mai frumoase. Cu multe urcușuri, oameni înțelepți și situații benefice pentru mine din toate punctele de vedere.
Astfel că m-am decis ca din fiecare lucru/chestie/ situație urâtă/neplăcută să iau doar partea plină și să învăț să mă bucur mai mult de ceea ce am. Pentru început doar asta vreau să fac, iar pe viitor mă voi gândi cum aș putea să schimb niște situații, comportamente, astfel încât să-mi fie bine și să înlătur partea negativă și obstacolele din viața mea.
Adaugă un comentariu