Uneori e mult mai bine să vezi lumea de la înălțime, cel puțin așa ai senzația că nimic nu te poate opri. Bineînțeles că poți avea satisfacția să vezi lucrurile diferit, cu totul și cu totul diferit. Însă pentru asta tot ce trebuie să faci este să ai puțină răbdare și să visezi ceva mai mult. Nu e complicat deloc, oricum majoritatea persoanelor de sex feminin au exact aceeași senzație în momentul în care se hotărăsc să poarte pantofi cu toc.
[Citeşte mai departe…]Câteva gânduri îndrăznețe… soacră, soacră / poamă acră
Zilele astea am fost atât de obosită încât am făcut numai tâmpenii, ce-i drept am avut și foarte multe lucruri de făcut, încă nu le-am terminat, dar sunt cu ele pe ultima sută de metri. În schimb pot spune că printre picături m-am și distrat, cel puțin în oboseala mea cruntă mi-am dat seamă că am scris numai chestii tâmăpite.
[Citeşte mai departe…]Ceva ce nu ar trebui povestit
Săpatămâna trecută ar fi trebuit să vă povestesc despre ceva ce mi s-a înrâmplat nu cu mult timp în urmă. Să spunem doar că am avut parte de vești nu foarte bune, care s-au succedat intr-un interval foarte scurt una după alta și care bineînţeles mi-au schimbat viaţa total.
[Citeşte mai departe…]Îți plac serviciile de calitate și confortul?
Dacă și tu ești una dintre acele persoane ce sunt nevoite să călătorească foarte mult în interes de servicu, cu siguranță pentru tine unul dintre cele mai importante aspecte este legat de confortul pe care îl ai în diferite hoteluri. Însă cel mai rentabil ar fi să închiriezi apartamente în regim hotelier București, mai ales dacă drumurile tale se intersectează foarte des prin acest oraș.
[Citeşte mai departe…]Perioadă încărcată…
Câteodată mă simt singură și nu e vina lui. Stările mele sunt cele mai diferite, cu toate că în ultima perioadă tratamentele nu cred că au mai avut vreun efect sau poate că eu nu mai m-am gândit la asta. M-am ascuns în stiva mea de cărți și de acolo am încercat să-mi înțeleg comportamentul. Uneori am reuțit să-mi stăpânesc și cele mai mici emoții, alteori m-am lăsat înfrântă de acestea și le-am dat frâu liber.
[Citeşte mai departe…]