Bradul, un simbol aproape perfect pentru iarnă

Bradul ar fi trebuit să fie pentru mine cel mai puternic simbol, cea mai mare bucurie, însă ieri când am strâns globulețele din el nu am mai simțit. Nu am mai simțit bucurie, tărie, însuflețire. Nici când l-am împodobit nu am simțit asta.

Poate că toate neînțelegerile și evenimentele mai puțin fericite mă fac să nu mai simt. Ca să nu mai vorbim despre vreme. Ieri când am strâns bradul a fost vremea perfectă pentru împodobirea lui. Dar nu, vremea asta s-a lăsat atât de mult așteptată, încât nu am mai simțit bucurie pentru bradul de Crăciun.

Și de fapt de Crăciunul care tocmai a trecut nu am mai împodobit casa cum eram obișnuită. Nu am mai simțit bucuria feerică nici în casa părinților mei. Am avut un sentiment de goliciune, pe care n-aș mai fi vrut să-l trăiesc vreodată.

Dar din păcate el a fost atât de prezent și atât de real, mai mult ca niciodată. Încerc să-mi revin și să mă ridic după fiecare eșec avut, dar se pare că starea mea mă împiedică să văd și reversul medaliei. Poate că dacă nu aș fi acceptat cu atât de multă ușurință anumite persoane/evenimente în viața mea nu m-aș fi confruntat cu sentimentul de vinovăție și multe alte lucruri pe care nu vreau să le discut aici.

De curând m-a întrebat cineva despre divorț, un subiect pe care nu am vrut până acum să-l discut. Și asta pentru că eram atât de furioasă, încât cu certitudine aș fi spus chestii care să-i rănească pe alții.

„Iar eu nu vreau asta, eu nu sunt așa, eu nu rănesc deși de multe ori am fost rănită… dar nu contează m-am ridicat”.

Perioada asta rece, iarna nu mi-a adus niciun motiv de bucurie de-a lungul anilor, cu excepția ultimelor două luni. Excepția, desigur, fiind nepoțelul meu, Mattias. Cel mai nou venit în familie și picătura aia de speranță de care aveam nevoie.

https://clipchamp.com/watch/Byh2uSjZ0Yf/embed

Oricât aș vrea să urăsc iarna și sărbătorile aferente nu pot. Ele fac parte din mine și cu siguranță au ajuns să mă definească. Păcat, însă, că unele evenimente și oameni au ajuns să-mi umbrească și micile firimituri de bucurie.

Mi-ar fi plăcut ca vremea de ieri să fii fost prezentă în decembrie și în special de Crăciun, dar nu… Ceva din interiorul meu îmi spune să mai aștept finalul de an, poate cine știe, poate chiar o să am parte de iarna pe care mi-o doresc… sau poate o să am puterea să schimb anumite lucruri care în prezent încă mă afectează.