Mă gândeam că poate nici nu va simți că eu am apărut așa pe neașteptate pe acea terasă, dar nu a fost așa. Nici nu am apucat să urc treptele acelei terase, că simțeam cum privirea ei mă țintuia, iar până să-mi vadă fața îmi spune pe un ton hotărât: Ce ți-a luat atât de mult să ajungi acasă? Oare nu ți-a fost dor de mine? Nu știam ce să fac, să ridic privirea și să-i răspund sau mai bine să stau rușinată într-un colț cu capul în jos. Aș fi stat într-un colț și cu capul în jos, pentru că am făcut o greșeală în tot acest timp cât nu ne-am văzut – nu am găsit acel timp liber, pe care l-am avut în trecut pentru a o suna, de aceea aș fi stat în acel colț rușinată, dar am trecut peste acest fapt consumat și am ales prima variantă.
[Citeşte mai departe…]Durerea din trecut
Nu cred că am mai simțit atâta durere de foarte mult timp, dar iată că ea a apărut fără ca eu să fiu de acord. Când trebuia să am parte de zile senine atunci am simțit mai mult durerea. Recunosc nu sunt o sfântă, dar uneori îmi doresc să pot lua durerea celorlalți… pare imposibil și niciodată nu aș fi crezut că această durere poate distruge un om.
[Citeşte mai departe…]Ultima ceșcuță cu aromă de cafea (I)
Eram într-o zi de august, pe la jumătatea lunii august când am aflat de la părinții mei că bunica s-a întors acasă. În aceași casă veche, ce părea părăsită din cauza faptului că nimeni nu mai avea grijă de ea sau cel puțin grija noastră pentru acea casă nu era la fel de mare ca a bunicii. Abia ajunsesem acasă după o lungă perioadă de muncă, iar venirea bunicii în casa de la țară a fost cel mai mare motiv de bucurie. Nu mai simțeam nici o durere, nu mai aveam absolut nimc singurul lucru pe care mi-l doream era să ajungt cât mai repede în poala ei, să o strâng în brațe și să o simt aproape de mine. Îmi doream lucru ăsta de foarte mult timp, deși avusesem o ocazie nu am vrut să îi spun cine sunt am așteptat să vină acasă și să regăsească aceeași fetiță cu codițe împletite, pe care o lăsase la țară în urmă cu vreo zece, unsprezece ani.
[Citeşte mai departe…]O lume fără limite
Mereu încerc să-mi depășesc visele. Oamenii din jurul meu obișnuiesc să îmi spună că aceste vise nu sunt altceva decât propriile mele limite, dar eu sunt sigură că nu este așa. Nu spun asta doar pentru că așa simt sau doar pentru că aș vrea să mai adaug aici ceva, doar că limitele mele au început să nu mai existe. Când toată lumea din jurul tău are impresia că totul este perfect, dar tu nu simți așa, exact în acel moment încerci să-ți mai depășești o parte din teamă, frică și de ce nu până la urmă din limite.
[Citeşte mai departe…]Holi sărbătoarea primăverii?
Am atâtea amintiri frumoase legate de această sărbătoare frumoasă a Indiei. Mă întreb oare cum ar fi fost acest an dacă bunica ar fi trăit și ca de obicei am fi sărbătorit asta? Cu siguranță ar fi fost ceva unic ca de obicei. Numai ea știe cum transforma o simplă zi într-o adevărată sărbătoare. Când eram mică mereu încerca să mă învețe să iubesc oamenii și să-i respect chiar dacă ei mă rănesc.
[Citeşte mai departe…]