Zilele astea am fost în vizită pe la nepoțelul meu, David, și cum nu pot să mă duc cu mâna goală (adică să nu-i duc nimic), ei bine, am zis că e perfect să-i cumpăr ceva. Cum știu că nu prea mai preferă dulce sau suc cu pai am zis că de data aceasta trebuie să mă duc la el cu ceva mult mai tentant, dar în același timp și mai gustos.
Cum am ajuns să-l cunosc destul de bine pe prichindelul meu mi-am dat seama în scurt timp, că micuțului îi plac foarte mult fructele. Știam că e mult mai bine să se hrănească puțin mai mult cu fructe față de alte dulciuri, dar nu întotdeauna nimeresc fructele pe placul lui.
Și pentru că nu voiam să primesc un refuz din partea lui m-am gândit să-i cumpăr o prăjiturică de ciocolată și să-i dau și un măr. Bineînțeles mi-am cumpărat mere pentru mine, căci arătau atât de bine în magazin, încât mi se făcuse poftă de mere (chiar dacă eu nu fac parte din acea categorie de persoane cărora să le placă la nebunie aceste fructe).
În cele din urmă mi-am cumpărat mere pentru mine și am fost foarte mulțumită de alegerea mea. Și pentru că vă spuneam că am fost la David, pentru el am cumpărat prăjiturica de ciocolată și am mai adăugat și un măr roșu, frumos care să-i facă poftă să-l mănânce.
Și ce credeți că s-a întâmplat?
Mititelul a luat mărul și mi-a spus: „Kitty, ce măr frumos mi-ai adus!!! Babi (fiind bunica micuțului) te rog să îmi speli mărul… mor de poftă să-l mănânc” și mă uitam cum micuțul nu mai avea răbdare să mănânce din măr, iar la prăjitura mea nici nu s-a uitat. Parcă nici nu exista acolo pentru el.
Și după ce a terminat mărul de mâncat (între timp îmi tot spunea cât de gustos e mărul și că îi place) m-a privit fix în ochi și mi-a spus: „Kitty, data viitoare să-mi aduci 100 de mere din astea! Te rog! Sunt bune și îmi plac!”. Iar eu cum nu pot să rezist în fața lui i-am răspuns că în dimineața următoare am să merg să-i cumpăr 1 kilogram de mere bune.
Ce a ieșit nu puteți să vă imaginați… Se tot minuna prin casă că în ziua următoare va avea parte de 1 kilogram de mere bune. Apoi a început să spună nu 1 kilogram, ci 100 de mere bune. Când au sosit acasă părinții lui, David, nu știa cum să le povestească mai repede că am să-i duc 100 de mere bune (1 kilogram) și era în culmea fericirii.
Bineînțeles că în dimineața următoare i-am dus kilogramul de mere, iar uimirea lui a fost atât de mare: „Kitty mi-ai aduc cele 100 de mere!!! Ce bine!” și imediat s-a aruncat în brațele mele să mă pupe așa cum știe el și să stea la mine în brațe.
Cu toată agitația din jurul lui a durat ceva timp până ce mama lui l-a dezlipit de mine. Iar mai presus de toate am fost și m-am simțit fericită.
Adaugă un comentariu