Nu știu cum fac cum nu fac, dar parcă fiecare început de săptămână începe greu și foarte greu. Spre exemplu astăzi m-a enervat la culme răceala mea. Și practic nu am putut face nimic concret, nimic care să-mi placă și bineînțeles ceea ce era necesar în munca mea.
Deși m-am chinuit toată dimineața să-mi revin nu am rezolvat nimic, ba mai mult au început să-și facă de cap și frisoanele. Iar în momentul ăsta termometrul nu prea indică o temperatură normală a corpului, dar asta este mergem mai departe cu fruntea sus. Răceala sigur nu m-a ocolit.
Probabil dacă aș fi fost vreuna dintre persoanle schimonosite aș fi luat în calcul următoarele:
- să-mi iau liber de la muncă toată săptămâna;
- să râmân în pat până o să mă simt perfect;
- să nu fac nimic în această perioadă de carantină;
- și mai mult decât atât să mă plâng de cât de greu e să fii răcită și să stau acasă;
Dar nu pe mine nu o să mă vedeți așa, eu nu fac parte din marea asta imensă de oi, eu pur și simplu îmi văd de treabă mai departe. Și chiar dacă am dat de lucruri mult mai grele și mai urâte tot nu mi-am negliat munca.
În cele din urmă fiecare alege cum să se comporte și tipul de alegeri pe care suntem nevoiți să le facem. Pe de altă parte în ziua de astăzi ne-am cam obișnuit să ne plângem, să nu facem nimic și să avem cele mai mari așteptări de la alții. Sunt curioasă câte dintre voi a făcut ceva astăzi și pentru celălalt?
Câte dintre voi s-a gândit la binele celuilalt și câte dintre voi și-a gândit, mai înainte de toate, alegerea pe care a făcut-o și a urmat-o. Vă spun eu – prea puține, căci trăim în secolul în care mergem înainte ca oile și nu gândim ceea ce facem și cum suntem noi de fapt.
Iar în final ne lăsăm conduși de alții, uitând de ceea ce putem fi în stare. Și nu-i de mirare că în scurt timp ajungem dependenți de anumite persoane, sau cel puțin unora dintre noi asta li se întâmplă…
Adaugă un comentariu