În cele ce urmează am să scriu despre ceva nou, care de fapt pentru mine este o treabă foarte veche, dar pe care nu am vrut să o fac publică. Și da, nu îmi place să mă dau în bărci așa cum spun părinții mei, ci mai degrabă prefer să fac totul în liniște și să privesc rezultatele.
Că îmi place să îmi petrec timpul printre copii nu mai este o necunoscută pentru apropiații mei și nici faptul cădin când în când îmi place să le ofer câte ceva. Mici daruri ce pentru unii dintre ei reprezintă mult mai mult decât ne putem da noi seama. Iar de data aceasta m-am hotărât să fac ceva și pentru comunitatea în care locuiesc.
Ei bine, m-am decis ca ofer rechizite (că tot e sezonul de școală) unei familii ce are nevoie de asta și nu are la cine apela – asta este varianta pe scurta a ceea ce sper sa reușesc să realizez vineri seară sau cel mai sigur duminică dimineața. Am mai făcut asta nu este prima dată, în schimb ceea ce nu îmi place și nu mă simt nici confortabil – nu îmi place să vorbesc despre astfel de gesturi.
În concepția mea lucrurile sunt foarte simple – faci ceea ce îți dorești și îi ajuți și pe ceilalți. Iar pentru asta nu trebuie să știe nimeni ar trebui să fie un gest normal și firesc din partea oricui… Dar știu preferați să-mi spuneți că suntem în plină criză și nu sunt bani. Oameni buni știu placa asta de mult prea mult timp încercați cu altceva…
Mă întreba cineva dacă sunt dezamăgită de toate astea și ca să-i dau un răspuns foarte ferm – nu! Nu sunt dezamăgită, nu sunt dezamăgită atâta timp cât știu că pot face astfel de gesturi singură, fără ajutorul sau suportul nimănui. Până la urmă face ceea ce crede că este mai bine pentru el, eu am ales calea asta, dar tu?
Adaugă un comentariu