Un vis, coșmar sau o viziune?!

Am avut parte de un vis puțin cam ciudat… aș spune că a fost un adevărat coșmar. Sinceră să fiu nu știu dacă acest coșmar se oprește la limita de a fi vis și îmi doresc tare mult să nu fi fost o viziune a mea nu prea frumoasă. Nu știu de ce am avut coșmarul ăsta pentru că nu m-am gândit la nimic urât sau rău legat de viața mea.

Știu doar că în ultima perioadă am început să croșetez o păturică pentru un bebeluș și de atunci lucrurile par a fi cu totul și cu totul pe dos. Nu aș vrea să cred că toate astea sunt semne că „sunt într-o ureche”, numai că în momentul în care m-am apucat de croșetat am simțit niște chestii ciudate.

De obicei nu mă atașez de lucrurile pe care le croșetez, mai ales dacă știu că trebuie să le dau și nu îmi rămân mie acasă. Iar legat de păturica asta mi se înfioară și acum trupul, nu știu de ce, poate că în ultima perioadă m-am gândit mult prea mult la cum ar fi sentimentul acela de a avea un copil.

Eu știu că nu trebuie să mă mai gândesc la asta, cu atât mai mult că pentru mine nu este posibil un copil, cel puțin nu în clipa asta. Mai întâi de toate am nevoie de o familie și de un soț, dar având în vedere ultimele, cele mai proaspete întâmplări din viața mea, nu mai am încredere în ceea ce reprezintă și este căsătoria. Numai când mă gândesc la simplul cuvânt „căsătorie” mi se ridică fierea în gât și mă cuprinde gheața.

Știu că o să dureze foarte mult timp până când cineva va fi capabil să schimbe toată această stare a mea, dar prefer să nu mă gândesc la asta și să-mi văd mai departe de treabă, deși câteodată mi se pare imposibil să lucrez. Cât despre păturica pe care o am acum în lucru o voi păstra pentru bebelușul meu , indiferent cât timp voi fi nevoită să-l aștept.

În viziunea mea (coșmarul) era legat de faptul că eu voi muri la nașterea copilului meu și nu voi reuși să-l țin în brațe. Habar nu am dacă asta va fi adevărat  sau a fost un coșmar urât. Însă coșmarul ăsta se cam repetă de vreo câteva luni bune. Nu știu ce voi face în legătură cu toată această nebunie, dar sper să-mi revin cât mai curând.