Mi-e dor să merg prin câmpuri să simt mirosul de fân, acea mireasmă de flori de câmp ce îmi încânta simțurile ori de câte ori mergeam cu ai mei să stângem fânul pentru animale. Însă lucrul ăsta se întâmpla acum foarte mult timp și pot spune chiar că am uitat cum miroase fânul întors de pe-o parte pe alta pe câmp sau cum este să strângi fânul în căpițe.
Toate astea mi-au lipsit deși mult timp am crezut că nu are cum să se întâmple acest lucru și chiar aș fi fost foarte convinsă de asta, dacă în această seară nu așfi simțit mirosul de fân uscat proaspăt adus acasă. Și brusc dintr-o dată mi s-a făcut dor de acele zile din copilărie, de acele amintiri ce-mi dau furnicături pe piele și mai mult decât atât mi s-a făcut foarte dor de ea.
Când mă gândesc la faptul că abia reușisem să mai las gândurile către ea la o parte și să mă axez pe treburile mele… acum îmi dau seamă că nu e altceva decât o prostie din partea mea. Fir-ar să fie cum de am crezut că pot uita atâtea momente plăcute alături de bunica mea?
Doamneee!!! Sunt atât de toantă uneori că nici mie nu-mi vine să cred ce-mi trece prin minte. Și totuși mirosul ăsta de fân e atât de persistent încât îmi vine să dorm cu fereastra deschisă deși n-ar fio soluție mai ales că sunt răcită.
Am sperat întotdeuna că îmi pot ascunde o parte din lipsurile mele, dar uite că mi s-a dovedit a nu știu câta oară că fix lucrurile mărunte îmi dau planurile peste cap.
Și sinceră să fiu nu știu ce le-a fost alor mei să achiziționeze capre – parcă nu aveam destule pe cap. Am înțeles că de iepuri nu o să scp prea curând, dar și capre?!
Și totuși parfumul ăsta de fân uscat mă dă peste cap…
Adaugă un comentariu