Mi-e din ce în ce mai greu să mă hotărăsc de ce îmi plac casele în vârf de munte sau la munte. Recunosc am avut momente când eram foarte încântată de acest lucru și îmi făcea mare plăcere să vorbesc despre asta.
Cu timpul însă am devenit o persoană mult mai retrasă și în același timp nu am mai vorbit sau amintit despre lucrurile care îmi plac. Nici chiar acum în prezent nu vorbesc chiar despre tot ce îmi place și de foarte multe ori prefer să păstrez detaliile doar pentru mine.
De ce îmi place o casă la munte?
În primul rând aș putea răspunde la această întrebare foarte scurt și foarte rapid, dar nu vreau să fac asta pentru că vreau să înţelegeţi exact ce simt eu când mă gândesc la o casă la munte. Unul din motive ar fi acela legat de aerul proaspăt ce te face să visezi la o viaţă mai bună. Un alt motiv ar fi că într-un loc de poveste așa cum este la munte tot ce poţi face este să te relaxezi și să uiţi de griji.
Și ba mai mult decât atât poți face drumeții în voie fără să te mai gândești că este posibil să nu ajungi acolo unde îți dorești în vârf. Însă cred că s-ar impune o discuție în ceea ce privește orașul de munte pe care ți-l alegi și vrei să locuiești.
În ce oraș de munte vrei să locuiești?
Și pentru că am deschis acestt subiect trebuie să spun că orașul pe care îl prefer este Brașovul, cel puțin acum pentru un moment. Iar în alegerea mea au contat foarte mult sentimentele pe care le-am avut în timpul în care vizitam orașul.
Nu-i cine știe ce de spus aici, doar că poți găsi apartamente de vânzare în Brașov cu 3 camere, iar asta e un lucru foarte bun pentru cei ce au și copii. Însă pentru mine ar fi mai interesant și mai provocator, dacă aș găsi o casă mai micuță și mai veche. În acest fel voi fi sigură că am să păstrez tradiția și obiceiurile din vechime.
Îmi plac destul de mult casele tradiționale, ce-i drept nu știu dacă m-aș vedea locuind într-un muzeu, căci iubesc modernul. Dar cu toate astea am învățat să am respect pentru tradiție. În general sunt uimită de câte lucruri interesante poți găsi într-o casă ce nu s-a lăsat ispitită de modern. În altă ordine de idei îmi dau seama cât de important este un cămin în care să te simți relaxat.
Până la urmă nu trebuie să te gândești la casa ta doar ca la patru pereți și cam atât. Poate că ar fi mult mai bine dacă ți-ai lăsa toate grijile ce nu țin de cămin, la ușă și ai încerca să întri în casă, fără grijile de la birou.
În plus acasă poți face ceea ce tu îți dorești și chiar mai mult decât atât te poți bucura de peisaje unice, de care nu mulți pot beneficia. Chiar mi s-a deschis apetitul pentru o vacanță la munte.
Adaugă un comentariu