Primăvara asta m-a răsfățat…

Primăvara asta m-a răsfățat cu cele mai frumoase cadre. Știu că mulți dintre voi o să-mi spuneți că sunt doar niște poze, dar pentru mine sunt mai mult decât poze. Am început să văd pozele cu alți ochi și nu le pot numi fotografii, pentru că nu sunt realizate cu un aparat performant. Singurul ce mă ajută să prind câteva cadre este telefonul meu cel vechi. Și chiar dacă pare bizar, cea mai ficientă, în toată nebunia mea este lumina.

Poate nu degeaba laudă Daniel Gritu lumina, căci am observat că aceasta poate fi un adevărat dar al naturii. Cum niciodată nu mă pot plictisi de plante am început să le fac poze în aproape fiecare moment al zilei. Și nu este o obsesie a mea legată de poze, ci mai degrabă îmi este dor de vechea mea pasiune, mi-e dor de poze, de fotografii. Nu pot spune că am făcut cele mai bune fotografii, dar de fiecare dată m-am străduit să realizez ceva mai mult.

Apoi trebuie să mărturisesc faptul că este o adevărată provocare să prind cadre bune cu telefonul. Prima zi când m-am apucat să experimentez chestia asta a fost mai mult o joacă. O joacă ce s-a transformat în plăcere, o joacă ce m-a făcut întotdeauna să vreau mai mult.

Cum poți alunga dorul de ceva/cineva?

Poate că încă n-am găsit cea mai bună metodă pe care s-o pun în practică și să-mi hrănesc pasiunea. Dar pentru un moment este mai mult decât suficient. Și spun asta pentru că eu nu mai dispun de foarte mult timp liber. Aș putea spune că încă din toamna trecută, timpul meu liber a fost aproape inexistent.

Nu mă plâng de asta, dar parcă uneori simt nevoia de timp numai și numai pentru mine. Iar faptul că îmi rezerv câteva momente pentru pasiunea mea la sfârșit de săptămână m-a făcut să văd lucrurile altfel. În plus, nu pot să neg faptul că mă simt mult mai relaxată, atunci când fac poze.

Primăvara, o terapie pentru mine

Deși mi-am spus de atâtea ori că n-am să mai vorbesc despre depresia mea, trebuie să spun că primăvara asta chiar m-a schimbat și m-a tranformat. Admit faptul că viața mea a fost lipsită de culoare și că totul era în nuanțe de alb, negru și uneori gri, dar nici un strop de culoare. În schimb când totul a început să înflorească și să prindă contur mi-am dat seama că asta îmi lipsea.

Îmi lipsea perspectiva asupra vieții mele. Nu spun că acum sunt 100% sigură de ce voi face, dar sunt 100% sigură de locul unde vreau să ajung. Până la urmă n-a stricat să-mi trasez o strategie pe hârtie, din contră totul este mult mai clar. Cu atât mai mult cu cât această terapie cu pozele de primăvară m-a ajutat foarte mult. Ce-i drept în prezent sunt mult mai calmă, iar starea mea de agitație a început să dispară treptat.

Pozele de dimineață

Astea sunt exact cadrele alea în care vrei să te simți relaxat și vrei să surprinzi magia unei dimineți. Știu că sună puțin pompos, dar chiar așa este. De obicei, poezele de dimineață sunt acelea care le aleg pentru a surprinde sau pentru a-mi face cafeaua mult mai bună, mai gustoasă. Și cam asta fac dimineața – îmi iau ceașca de cafea, telefonul și îmi vizitez grădinița cu flori.

Partea bună din toată această distracție ar fi aceea că eu nu am flori plantate într-un singur loc, ci mă bucur de ele prin toată curtea și grădina. Ai mei au insistat să avem plante la fiecare pas, iar eu n-am făcut nimic mai mult decât să mă bucur de ele. Uneori în aceste poze de dimineață apare și cafeaua, dar alteori nu.

Nu mereu îmi folosesc ceașca de cafea ca pe un obiect de studiu, pozându-l, dar îmi place să fac asta din când în când, depinde de buna mea dispoziție. Spre exemplu, în această dimineață am simțit nevoia să-mi pozez ceașca de cafea, întrucât am vrut să-i transmit un gând bun cuiva drag mie. Pe de altă parte trebuie să recunosc faptul că am o stare foarte bună, iar adrenalina mea a crescut la cote maxime. Sunt fericită, iar asta se poate observa cu ochiul liber.

Pozele din timpul zilei

Nu am un moment al zilei pe care să-l venerez sau o oră exactă. De obicei aceste poze sunt fix acele poze, când eu simt că aș face ceva mai mult și mă plictisesc de o anumită treabă, proiect. Sau mai bine spus când îmi doresc să iau pauze din proiectele pe care le realizez.

Pozele astea sunt făcute la umbră sau la semiumbră. Și asta pentru simplu fapt că soarele nu mă ajută foarte mult dacă arde prea rău. În fine, cred că aici se impune o discuție mult mai amănunțită și mai la obiect, dar poate într-un alt articol.

Pozele de seara

Pe astea le fac de obicei atunci când nu-mi găsesc liniștea și mai mult decât atât să admir frumusețea apusului. Iar aici cred că am cele mai frumoase și mai bune cadre. Și nu spun asta doar pentru că sunt pozele mele, ci pentru că anumite poze au fost admirate și de alții. În plus în mai toate pozele mele am încercat să promovez lucrurile, obiectele și oamenii din jurul meu. Știu că încă nu am reușit să fac întocmai ceea ce-mi doresc, dar printre multe altele, de fiecare dată îmi promit că voi face mai mult și că voi învăța din greșeli. În final știu că am să reușesc și asta mă face să continui.

Abia aștept să-mi achiziționez un aparat foto

Cred că este singurul lucru pe care nu l-am scos din planurile mele. Și mi-am propus ca până la finalul acestui an să-mi achiziționez un aparat foto. Nu vreau să-l cumpăr pentru a merge la nu știu ce evenimente, ci doar să-mi satisfac pofta mea de a poza. Pe cât de calmă sunt pe atât îmi dau seama că lucrurile pe care mi le doresc sunt atât de simple, încât nu necesită foarte mult efort din partea mea.

Cu atât mai puțin dacă mă  refer strict la partea financiară. Sper să reușesc ca în fiecare weekend să am parte de cadre frumoase, deosebite, speciale. Cel puțin acum sunt sigură că metoda asta este cea mai bună pentru relaxare. Voi cum vă relaxați la sfârșit de săptămână?