Părinții mei cred că s-au săturat să-mi tot repete că trebuie să schimb ceva în comportamentul meu. De fapt în ultimul an de zile am devenit din ce în ce mai rigidă, mai împrăștiată, iar asta nu le prea convine. Și mai mult decât atât mama e din ce în ce mai supărată pe mine. Ei nu îi convine modul de viață pe care îl am acum – muncă – laptop – cealaltă muncă – laptop – acasă – laptop și somn. Zilele trecute a reușit să-mi spună ceva printre dinți. E supărată pentru simplul fapt că eu nu mai reușesc deloc să o ajut să facem curățenie prin casă. Aș fi vrut să-i dau o replică dură, dar mi-am dat seama că aș fi prea rea – cine i-a pus să facă ditamai casă să te pierzi prin ea.
Dacă aș fi terminat-o de renovat ar fi o pensiune magnifică. Urăsc când mă gândesc câte am de făcut într-o asemenea casă, câte consumabile există aici și cât trebuie să muncești pentru a întreține o asemenea casă. Ufff, cine m-o fi pus să mă mut la ai mei? Și îmi reamintesc – nevoia. Acum vreau nu vreau trebuie să mă supun regulilor casei, dar cine să se supună când eu sunt mai încăpățânată decât un catâr? Până una alta trec în revistă toate produsele necesare pentru curățare atât a casei, cât și a noastră.
Tastez site-ul de unde mă aprovizionez – www.clinit.ro – și încep căutarea pentru ce am nevoie. Mi-e mult mai simplu să comand online decât să caut prin toate magazinele tot ce am nevoie ca o disperată. Nu-i spun mamei nimic despre asta și îmi văd de treabă mai departe. În scurt timp comanda ajunge acasă. Semnez pentru ea și dau fuga în cameră. Deschid pachetul și trec în revistă toate produsele. Mama nu îndrăznește să mă deranjeze ea crede că încă lucrez ceea ce este foarte bine.
Încep să-mi fac ordine prin cameră așa cum își dorea ea de foarte multă vreme. Nu-i dau atenție că stă și mă privește în prag. Mă prefac că nu o văd, că este inexistentă și-mi văd de treabă mai departe. Nu-i convine asta, dar nici nu-mi spune nimic. Pleacă și mă lasă în pace. Recunosc nu știu cum să mă comport în astfel de situații, dar nici nu vreau să mă las mai prejos decât ceilalți. Nu știu ce o fi gândit mama, dar chiar îmi doresc să o văd fericită măcar pentru câteva ore.
Cum termin de curățat prin dormitorul meu mă mut pe unul din holuri și apoi în celelalte încăperi. Nu știu exact cât timp mi-a luat pentru toate încăperile, dar mă simțeam puțin epuizată și habar nu aveam cum să scap de starea aia. Mă gândeam să fac un ceai așa cum fac de obicei ca să scap de anumite stări, dar parcă îmi este mult prea lene și nu mai vreau nimic. Poate ar fi mai bine să mă întind puțin în pat și să o las pe mama să se bucure de curățenia pe care o savurează cu atât de mult deliciu deși nu-mi spune nimic…
Adaugă un comentariu