Ieri am avut un sentiment ciudat. Asta cred că s-a întâmplat pentru că mi-am petrecut foarte mult timp în weekend cu David (nepoțelul meu). În afară de faptul că de fiecare dată am câte ceva de învățat mă și amuz de ceea ce se întâmplă îmi amintește de cineva foarte special. Mi-e groază de lucrurile ce vor urma, mai ales că acea persoană e atât de departe. Mă ia durerea de cap și mai rău când mă gândesc că anumite lucruri nu le voi trăi niciodată pe pielea mea și asta numai din vina mea…
Sentimentul straniu pe care l-am avut a fost în acel moment în care am văzut câteva poze cu viitoare mămici… Mă simt ciudat că pentru mine aceste sentimente nu vor exista și cred că va trebui să mă obișnuiesc cu acest gând. Poate că nu ar strica să mă mut cât mai departe de locul ăsta care-mi amintește de accident și de toate celelalte lucruri care m-au rănit.
Deși mă străduiesc să-mi scot din cap toate acele lucruri nu reușesc și sunt doar două lucruri pe care le pot face pentru a uita. Primul dintre ele ar fi să muncesc de dimineață până seara, să-mi țin mintea ocupată tot timpul fără să-i dau timp să se gândească la altceva. Iar cel de-al doilea lucru pe care l-aș putea face e să vorbesc cu el, numai că el e prea departe de mine și nu are timp de toate prostiile mele.
În plus de asta nu știu dacă voi scăpa de operație și oricum e mult prea devreme să vorbesc despre acest lucru. Până una alta învăț să mă bucur de momentele petrecute alături de David. Se pare că deși îmi doresc un bebe nu prea am șanse să am parte de el și cu toate astea am învățat de la David să zâmbesc. Chiar data trecută David mi-a zis ceva de genul:„off, Kitty ma umpli cu fericire cand rad” – nu mai pot sa mai spun nimic și vă las pe voi să continuați.
Adaugă un comentariu