A trecut ceva timp de când n-am mai discutat despre roboții de bucătărie. De fapt și de drept, a fost doar un articol acum ceva vreme. Și știu că majoritatea lucrurilor pe care mi le propun își găsesc rezolvarea abia atunci când fac eforturi uriașe să-mi dau seama ce se întâmplă cu mine. Pe de altă parte m-am gândit să revin cu un articol de acest gen pentru că unele lucruri s-au schimbat în viaţa mea.
Iar unul din factorii care m-au făcut să scriu acest articol, acum, a fost de fapt lipsa mea de timp liber. Nu știu cum faceţi voi faţă la job, dar eu una simt că nu mă mai descurc. Poate că de vină este și timpul ăsta schimbător pentru starea mea de oboseală. Sau poate așa cum spun apropiaţi de-ai mei am nevoie de ceva mai mult timp liber pentru mine.
De ce aleg roboții de bucătărie în activitățile mele de gătit?
Cred că raspunsul la această întrebare îl puteţi deduce din ceea ce am scris mai devreme în paragraful de mai sus. Dar cu toate astea prefer să vă dau lămuriri clare în această privinţă.
- nu îmi place să pierd timpul aiurea în bucătărie, mai ales când am altceva de făcut;
- nu îmi place să stau prea mult timp în bucătărie, încercând să realizez niște procese, pe care le-aș putea face în mod automat;
- îmi plac lucrurile făcute în mod rapid fără prea mult stres, bătaie de cap sau efort;
De aceea cred că cel mai indicat lucru ar fi acela să ai la îndemână diferite tipuri de roboți pentru bucătărie. Și nu trebuie să vă amăgiți singuri, acești roboți chiar știu să-și facă treaba foarte bine. Știu că încă mai există persoane care ar spune că nu este cazul și nu este bine să stai la mâna roboților de bucătărie, dar eu cred că ei spun asta cel puțin din două motive sigure:
- ori nu au încercat niciodată roboții pentru bucătărie;
- ori au avut parte de experiențe nepotrivite atunci când și-au dorit să îi folosească;
Dar acestea sunt doar două dintre supozițiile mele. Știu că am să-mi atrag iar critici din partea unor persoane, dar ce să fac dacă nu pot să mă abțin? Și ce este drept sunt anumite domnișoare cărora ar trebui să le desenezi săgeți către drumul spre bucătărie. Da, știu – bucătăria nu este pentru toată lumea. Și poate că ar trebui să spun în alt fel lucrurile.
De ce nu este bine să ai în bucătărie roboți?
- nu e bine să ai roboți dacă îți place să pierzi timpul aiurea;
- nu e bine să fii organizată, chiar dacă uneori asta este necesar;
- nu este indicat să ai roboți pentru că s-ar putea să-ți ocupe ceva spațiu în bucătărie;
- nu este bine să ai roboți pentru că sunt mult prea ușor de curățat și întreținut;
- și ultima, nu este bine să ai roboți dacă tu nu îți dorești unghiuțe frumoase;
Poate că până acum ați înțeles și voi că paragraful de mai sus este de fapt o glumă. În plus toată lumea și-ar dori să gătească în siguranță și într-un timp cât mai scurt. Și, da, uneori simt nevoia să fac haz de necaz că poate s-or deștepta și alții. Eu încă mai sper la o lume mai bună.
Adaugă un comentariu