Anul 2016 aș putea spune că a fost anul nunților. Și asta pentru că ambele mele prietene au făcut nunta în același an, aceeași perioadă din an. Mai exact au făcut nunta în aceeași lună, octombrie, cu diferență între ele de o săptămână. La început mi s-a părut o glumă bună, ceva haios de care să mă amuz, apoi nu am mai gândit așa, mai ales că trebuia să ajung la nunți fără să mai comentez… Iar eu nu sunt obișnuită cu asta deși știu că ar trebui să-mi depășesc limitele și să mă obișnuiesc.
Cred că singura parte frumoasă la toată nebunia asta este partea de început, când i se oferă domnișoarei inelul de logodnă. Și am zis că îmi place partea asta, când i se oferă inelul de logodnă, pentru că este cea mai frumoasă, plină de semnificație și bineînțeles îmbibată în sentimente.
După această parte în care el declară iubirea ei, totul se poate transforma într-un mic calvar de sezon – și aici mă refer strict la organizarea evenimentului. De foarte multe ori încep discuții între părinții îndrăgostiților, apoi între părinți și îndrăgostiți și lista poate continua la nesfârșit. Și nu spun asta doar pentru a mă afla în vorbă, dar am asistat și eu la nenumărate discuții când a fost vorba despre altfel de evenimente.
Până la urmă o nuntă înseamnă bucurie nu un calvar nesfârșit. Și pe bună dreptate de nu aș alege să-mi fac eu evenimentul meu (când va fi vremea, căci acum nu se pune problema, doar ce atâta grabă) fără să știe nimeni, fără să dau explicații nimănui, fără multă lume și fără prea multă bătaie de cap. De fapt îmi doresc ceva mai restrâns să simt aproape doar acele persoane care merită și atât. Două, trei, maxim cinci persoane nu mai mult. Nu îmi place să asist la nu știu ce tămbălău, nu mă reprezintă și nu îmi plac nici lăutarii, de fapt îi detest.
Prefer ceva intim, elegant și rafinat. Nu marea porcărie pe care am văzut-o la aproape fiecare nuntă în parte. Și acum sper să mă înțelegeți de ce am spus că cel mai frumos moment este acela în care se oferă inelul de logodnă, cel mai frumos, cel mai pur. Bine asta dacă chiar pe bune dreptate cei doi se iubesc cu adevărat. Căci în ultima perioadă am tot observat nunți făcute doar din obligații și doar pentru că cei doi au ceva mai mult de câștigat decât iubire.
Încă nu pot să-mi imaginez cum este să te căsătorești cu o persoană pe care nu o iubești, dar ai beneficii de pe urma ei. Chiar nu înțeleg acest lucru și nu mi-l pot explica. Sau poate așa cum îmi spun bătrânii mei – am o mentalitate învechită și nu mă pot acomoda la toate aceste lucruri din prezent, care mi-au invadat spațiul. Și prefer să fiu învechită decât să fiu nevoită să stau cu o persoană pe care nu o suport.
Adaugă un comentariu