Nu știu cum se face că de câte ori îmi amintesc și simt nevoia să mă uit la cer este deja seară, iar apusul este în splendoarea lui. Așa întâmplat și aseară, numai că la mine la țară toate apusurile se văd mai altfel. Ori mi se par mie mai speciale, ori chiar nu știu ce se întâmplă. Deseori îmi doream să stau cât mai mult la distanță de tot ceea ce însemna acasă și mai ales locurile și împrejurimile casei.
Dar acum mă simt bine acasă, mă simt bine în locurile astea. Știu că lucrul ăsta se întâmplă și pentru că am reușit să accept o parte din trecut, dar și pentru că am trecut peste o parte de neplăceri. Nu știu ce simțiți voi atunci când priviți cerul, dar eu una sunt foarte, foarte fericită. Cu alte cuvinte, în acele momente în care privesc cerul mă simt liberă, mă simt relaxată, mă simt mai bine ca oricând.
Aseară însă a fost ceva cu totul și cu totul special, parcă și cerul a încercat să mă răsfețe oferindu-mi cel mai frumos spectacol. Aseară am avut parte de un curcubeu la apus și mi-a plăcut atât de mult. Nici nu aveam nevoie de mai mult de atât după o zi plină de muncă, treburi de dus la bun sfârșit și proiecte de pus la punct. Nu m-am gândit niciodată că acele 5 minute de privit cerul mă pot relaxa atât de mult.
Deși pe timpul veri obișnuiam să alerg seara nu m-am gândit că cerul mă poate relaxa atât de mult fără ca eu să depun efort. În altă ordine de idei sunt mulțumită că am reușit printre multe altele să-mi rezerv acele 5 minute doar pentru sufletul meu, iar astăzi a fost din nou specială, dar n-am să vă spun acum de ce, ci poate într-un articol viitor în care cu siguranță vă voi atașa mult mai multe poze.
Adaugă un comentariu