„O inimă frântă nu se poate vindeca nici cu vorbe dulci, nici cu nestemate. Nu o poți lipi și nici coase… o inimă frântă rămâne frântă. Nu se poate recupera și nici anima…”.
Nu-mi vine să cred că am găsit fraza asta veche într-unul dintre carnețelele mele vechi. Nu mai știu când am scris-o, dar probabil că a trecut foarte mult de atunci, căci pagina pe care este scrisă această frază este galbenă de la timp. Mă gândeam că poate fraza asta am scris-o în vremea când îmi notam pe agendă cam tot ce visam, fără să ocolesc ceva.
Am avut o perioadă în care îmi puneam tot ce visam nopțile pe hârtie, astfel încât uneori aceste vise prindeau viață. Partea cea mai urâtă din toată nebunia asta este aceea că pe atunci nu aveam obiceiul sa-mi pun dată textelor și nici ora la care le scriam.
Acum când mai am puțin și îmi notez și secunda când încep să scriu îmi dau seama cât de important este să ai la îndemână câteva informații esențiale despre crearea lor. Îmi dau seama câte lucruri greșite am făcut cu ceva ani în urmă. Și astea sunt doar âteva din lucrurile pe care le-am observat acum de curând.
În fine pot să spun că în această seară m-am bucurat de cele mai tâmpite texte pe care le-am citit vreodată și pe care le-am scris cu mult timp în urmă. Încă nu pot să înțeleg de unde naibii mă inspiram în acele momente, dar tare mă amuză astăzi textele astea.
Cine știe ce oi fi pățit eu în timp ce scriam sau care or fi fost motivele să scriu astea, dar parcă numai prostii am scris. E adevărat că pe atunci eram începătoare și nici prin cap nu-mi trecea că într-o zi am să mă angajez la o firmă întocmai pentru a scrie texte. Cine mi-ar fi spus asta i-aș fi spus că se înșeală amarnic. Dar acum parcă aș mai vrea puțin să mă bucur de textele mele din trecut.
Marius a zis
Normal că nu știai. Dar n-ai recunoaște niciodată cine te-a învățat asta.