Nu știu cum de încă mai pot să mai tastez acum și să scriu – pur și simplu văd dublu, în dungi, în pătrăţele…
Și nici nu are cum să fie altfel pentru că m-am trezit în jurul orei 4:30 dimineața și uite că abia acum la 22:30 mă chinui să adorm.
Nu mă intrebaţi câte ore sunt știu sigur că doar două le-am pierdut pe maxi taxi, iar restul le-am muncit. Nu mă plâng de asta căci am dat cam tot ce a fost mai bun din mine. Îmi doresc să fac totul perfect așa că timpul nu mai contează în astfel de condiţii.
Și uite că după atâta timp, după atâta alergătură dintr-un capăt în celălalt al orașului am ajuns în pat și nu pot să dorm. Asta mă enervează la culme în rest mi-a plăcut să-mi reamintesc anumite momente și mai ales zâmbetul lui.
Iar dacă stau bine să mă gândesc poate că de asta nici nu m-am plictisit azi la muncă și nici n-am luat in seama prostiile unuia, pentru că tot timpul am avut mintea ocupată cu zâmbetul lui. Și da, ăsta-i cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla oricui.
Oricum n-am să-l deranjez, ci doar am să privesc de la distanţă și dacă este cazul am să mă retrag încet și sigur. Mi-a dat seama că nu e un obiect care să-mi aparţină așa că n-am să apelez ca de obicei la voinţa mea de fier. De data asta las lucrurile așa cum sunt. Mi-am asumat ce era de asumat, mi-am acceptat greșelile și-am să las timpul și pe el să decidă ce este mai bine pentru fiecare sin noi.
În rest nu mai fac nimic, doar încerc să mă bucur de prezent. Și sper ca de data asta să nu mai fac tot felul de prostii… Noapte bună!
Adaugă un comentariu