În urmă cu ceva zile am aflat că am luat puțin în greutate. Probabil că nu aș fi observat acest lucru dacă nu aș fi fost nevoită cu una dintre rochițele, pe care o am de mai bine de 2 ani. Nu le-am mai purtat de foarte mult timp, deoarece nu s-au ivit ocaziile și de aceea prefer să am grijă de rochițe lăsându-le într-un colț al lor din șifonier.
Nici prin gând nu mi-a trecut că este posibil ca rochița să nu mai fie bună de mine. Și cu toate astea am reușit să mă îmbrac cu ea. Partea proastă a venit în momentul în care am vrut să mă schimb. Deja evenimentul la care am fost se terminase, iar eu am ajuns cu bine acasă.
Cât despre evenimentul la care am fost pot spune doar că mi-a plăcut mâncarea foarte mult. Cel puțin aperitivul a fost foarte gustos. Încă mă întreb dacă aș avea vreo șansă să prepar toate acele delicatese. Nu știu cum am avut norocul să ajung acasă fără să-mi fie foarte rău.
De obicei când merg la o distanță foarte mare față de locul unde locuiesc mi se face rău. Ca să nu mai vorbesc de răul meu de mașină și în același timp de frica pe care o am în timp ce mă deplasez cu mașina. Sper ca în timp să reușesc să-mi înving toate aceste temeri și să scap de ele, deoarece sunt momente în care nu mă mai suport nici eu, mai ales persoanele din jurul meu.
Cât despre ținutele mele ar trebui să-mi refac puțin garderoba. Abia aștept să mă apuc serios de treabă și să-mi realizez propriile ținute. Mă simt atât de fericită când mă gândesc la acest lucru și parcă nu mai am răbdare să-mi termin prima rochiță. Am atâtea lucruri de făcut, atâtea lucruri de pus la punct încât viața asta nu mi-ar ajunge nici măcar pentru jumătate din ele.
Nu mai suport să văd că timpul ăsta nu îmi ajunge pentru tot ceea ce-mi doresc. Încep să am impresia că timpul ăsta este împotriva mea și nu mă lasă să-mi termin treburile. Abia aștept să-mi fac timp pentru rochițe, bluzițe și toate accesoriile pe care le voi crea.
Am găsit câteva lucruri interesante care m-au ajutat și m-au inspirat să fac și alte modele față de cele pe care eu le știam deja și încercam să le desenez în caietul meu de schițe. Dacă reușesc să-mi împlinesc acest vis o să știu că undeva departe printre nori bunica va fi cea mai fericită.
Mi-am propus să fac toate aceste lucruri, doar pentru bunica mea, dar și pentru starea mea de bine pe care o am în timpul când lucrez la aceste rochițe. Apropo nu mă deranjează deloc faptul că am mai luat ceva în greutate.
Chiar nu mă deranjează și cred că a venit timpul să mă apuc serios de sport și să nu mai mănânc toate porcăriile posibile și imposibile.
Adaugă un comentariu