Cred că oboseala mea îmi joacă feste sau poate că sufletul meu refuză să accepte cât de mult se poate schimba un om. Mă întreb oare unde naibii am greșit și ce trebuia să mai fac pentru ai mulțumi pe alții. Am obosit să le fac tuturor pe plac, am obosit să mă ascund de propriile mele temeri și deși este cam târziu pentru mine ar trebui să fiu puțin mai egoistă și să încerc să fac lucruri și pentru mine.
Încă încerc să-mi amintesc secvență cu secvență ce am spus, cu ce am greșit și mai mult decât atât când s-au întâmplat toate astea. Parcă aș trăi într-o lume ce nu-mi aparține și da culmea este că nu mă pot desprinde de această lume. Poate că este vina mea că nu pot face asta și poate că este și vina acelei persoane ce nu vrea să vadă și nu vrea să audă.
Sunt curioasă însă cât timp trebuie să mai treacă pentru toată această nebunie, cât timp o să mai pierdem în încercarea de a ne prinde unul pe celălalt. Nebunie sau nu ar trebui să avem un moment doar pentru sufletele noastre și să ne gândim încotro vrem să mergem și care ar fi viitorul nostru. E adevărat în momentul ăsta sunt dezamăgită și simt o tristețe imensă și o amărăciune pe măsură. În ce lume mă învârt și eu.
Parcă nu aș fi știut că asta se va întâmpla, că asta va fi până la urmă soarta mea dacă nu mă voi decide prea curând. Complicată mai este viața asta încât nu mai simți și nici nu vezi când intri în labirintul ei și stai și aștepți un moment bun în care să o iei de la capăt și să te bucuri de ce ai.
Am tras linie și am observat subit că nu mai am nimic, nici nu cred că am avut, doar că am pierdut și bruma de sentimente pe care am mai avut-o. Așa îți trebuie inimă proastă, că uiți să mai gândești și te folosești de sentimente, degeaba ai creier dacă nu-l și folosești. Am obosit… am obosit să ascult…
…am obosit să mai fiu eu simt cum mor pe dinăuntru încet, încet, lent și sigur…
Adaugă un comentariu