cropped logo
  • Poveste
  • Poftă bună!
  • Cumparaturi
  • Contact
  • Despre mine

Cum pot scăpa de alergiile alimentare?

Abonează-te la canalul de Youtube dacă te-a ajutat conținutul meu. Iată Link aici.

Actualizare: iulie 14, 2018 Comentează

La sfârșitul săptămânii trecute am avut ocazia să ajung puţin pe la mine pe la ţară. Îmi doream acest lucru întrucât nu am mai ajuns prin acea zonă de foarte mult timp. Cum era de așteptat temperatura de la ţară era cu mult mai scăzută faţă de cea din oraș. Nu mi-am imaginat că poate fi atât de frig în acea zonă și deci nici nu m-am îmbrăcat corespunzător pentru acea vreme capricioasă. Până una alta eram în culmea fericirii deoarece în sfârșit puteam să-mi văd familia și bineînțeles să mă joc cu ale mele animăluţe.

Când am ajuns în faţa porţii, câinele meu preferat, Max, ţopăia dintr-un picior pe altul de fericire că m-a văzut și așa cum l-am învăţat știa că urmează o porţie de joacă. Spre nemulţumirea mea a trebuit să ajung repede în casă, deoarece era foarte, foarte frig și îngheţasem. Și după ce că era foarte frig mai bătea și un vânt năprasnic. Însă toate au trecut relativ repede în momentul în care am ajuns în casă, la căldură.

Nu știam cum să ajung mai repede lângă sobă și să mă întind peste ea ca o felină. Chiar nu știu unde mi-a fost capul când am decis să mă îmbrac subţire. Totuși am fost mulţumită pentru simplu fapt că am putut să-mi văd familia. Așa am aflat și despre veștile mai puţin plăcute ce i s-au întâmplat micuţei mele nepoţele. Parcă nu era suficient că nu poate să doarmă din cauza durerilor de burtică pe care le are de la colici.

dureri de burtică
dureri de burtică

Am înţeles de la nașa mea că micuţa are o problemă legată de alergia alimentara. Dar ce sunt și cum se tratează alergiile alimentare habar nu am. Sper ca verișoara mea să nu mai întâmpine și alte probleme, iar ca micuța Teo să se vindece cât mai rapid și fără să aibă parte și de alte consecințe. Cred că ar trebui să mă informez mult mai mult despre această problemă, mai ales că în ultima perioadă am avut ceva probleme legate de digestia mea.

Nu sunt adepta medicamentelor sau a injecţiilor, cu atât mai mult nu mi-ar face plăcere să ajung într-un spital, de aceea prefer de foarte multe ori să am grijă la ceea ce mănânc, dar și la nivelul de efort fizic pe care îl depun mai ales atunci când întâmpin probleme. Sunt o fire destul de activă și nu suport să-mi pierd timpul într-un pat unde să zac izolată de tot ce se întâmplă în jurul meu. Voi ce metode aveţi pentru a vă menţine sănătoși și în formă?

Urmărește-mă pe Google News
TwitterFacebookWhatsApp

Din categoria: D-ale fetelor

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Bogdan V. la Pentru un moment… Ce ai face pentru un moment bun?!
  • Bogdan V. la Captivă în singurătate… chiar înainte de Crăciun
  • Bogdan V. la                               Printre gânduri…   Iubirea are nevoie de prezență!
  • Bogdan V. la Printre gânduri…
  • Bogdan V. la Ce joburi tenteaza sezonier si nu numai? Afla despre angajari la studio de videochat, in Bucuresti
  • Ghid Saltele
  • Aer condiționat

Copyright © 2025 · Date de trafic prin RoTrafic preluate din Google Analytics 4.