Am un chef nebun să tot mă duc și să nu mă mai întorc. M-am cam plictisit de toate problemele actuale, de tot stresul provocat de anumite munci, și câteodată și de oamenii din jurul meu. Nu de toți e adevărat, dar cred că i-aș număra pe deget pe cei cu care aș vrea să-mi petrec majoritatea timpului. Cred că toată lumea a înțeles cât de zăpăcită și de ciudată în același timp pot fi. Poate că sunt momente în care întrec limitele și de aceea îmi prezint scuzele în fața acelor persoane ce merită acest lucru.
Astăzi eram în fața calculatorului, ca de obicei, și am zărit printre multe altele câteva poze de la o întâlnire pe care am avut-o cu câțiva dintre prietenii mei buni. Mi-am amintit cât de mult am putut să vorbesc în acea seară. Lucru ce de obicei nu se întâmplă, chiar dacă uneori prietenii mei îmi spun să mai vorbesc și eu și să nu mai stau cu capul în telefon. Primul lucru care mi-a trecut prin minte când am zărit acele poze a fost să-mi treacă așa rapid cât de confortabil am stat în scaunele de la acel bar.
De fapt și de drept aveau scaune la bar foarte comode, cum rar mai întâlnești chiar și în restaurantele elegante și cu bun simț. Pe lângă acest lucru, care nu este de neglijat, mi-am amintit de bucuria cu care prietenii mei jucau biliard. Nu se întâmplă foarte des să mergem și să ne întâlnim cu toții, cu atât mai puțin să jucăm biliard. Poate că ar trebui să admit că anumite lucruri nu le pot ține sub control și de foarte multe ori pierd timpul pe nimicuri care-mi fac viața aproape un calvar.
Sunt curioasă câți dintre voi ați mai reușit să împărțiți din timpul vostru cu persoanele dragi, cu persoanele ce aveți nevoie de ele și la rândul lor au nevoie de voi. Cred că a trecut mai bine de o lună de când nu mi-am mai văzut o parte dintre prieteni. Sper și îmi doresc să-mi fac timp pentru toți și toate, deoarece timpul trece, iar noi îmbătrânim și uităm să mai punem deoparte câteva amintiri și pentru noi.
Abia aștept să mă reîntorc în acel loc unde m-am simțit foarte bine. Mă gândesc să fac acest lucru chiar la sfârșitul acestei săptămâni și poate am să reușesc să strâng câți mai mulți prieteni.
Adaugă un comentariu