Astăzi mi-am amintit de o parte din întâmplările dureroase pe care le-am simțit pe pielea mea. Sunt conștientă că nu este tocmai bine să îmi amintesc de acele momente de coșmar, deoarece asta îmi dă o stare nu foarte bună și mă face să mă întristez de fiecare dată. Nu știu cum dracu fac de fiecare dată că îmi amintesc și eu numai lucrurile triste ce mi-au lăsat răni adânci.
Mi-am amintit cu lux de amănunte prima mea depresie, apoi atacurile de panică, pe care din păcate le mai am și astăzi. Încerc de ceva timp să-mi dau seama ce a provocat depresia mea. Ce nu mi-a fost suficient de am ajuns în acel stadiu? Caut acel detaliu, nu pentru că trebuie să îndrept asta, ci pentru că vreau ca data viitoare să nu se mai întâmple.
Știu foarte bine despre ce vorbesc, dar am hotărât ca toată acea suferință să o păstrez numai pentru mine și sufletul meu. De multe ori m-am întrebat de ce trebuie să trăiesc? De ce nu am murit în acel accident? Și care este motivul pentru care trebuie să trăiesc, ce m-a ținut în viață?
NU am răspunsuri la toate aceste întrebări, dar știu sigur că am avut parte de cei mai buni prieteni. Și poate că nu i-am răsplătit suficient de bine pentru ajutorul lor. În prezent aș vrea să punct punct la ceea ce a fost și să o iau pur și simplu de la capăt. Să nu mai îmi pase de ceea ce a fost, să nu îmi mai fac griji pentru ceea ce spun alții și mai mult decât atât să încerc să mă bucur de ceea ce am.
De aceea nu am să renunț la proiectele mele și nici la persoanele care mi-au fost alături când aveam nevoie de sprijin. Sunt puține lucruri pe care le apreciez, cu atât mai puține persoanele. Într-o lume în care nu mai poți găsi adevăratele modele nu am prea multe așteptări de le persoanele din jurul meu. Nu mai am încredere în persoane, ceea ce mă face să suspectez pe oricine, oricând, fără să stau prea mult pe gânduri.
Întotdeauna mi-am spus că este timpul să învăț din greșelile mele și să reușesc în așa fel încât să nu le mai repet. Așa toată lumea spune asta, dar nimeni nu face nimic în acest sens. Mi-am propus să uit de depresii, mai greu o să-mi fie cu atacurile de panică. Căci astea, atacurile de panică, vin când îți este lumea mai dragă și nu poți scăpa de ele așa cu una cu două.
Ceea ce am observat la atacurile mele de panică este momentul în care se produc. Am observat că cele mai multe se produc atunci când ceva îmi amintește de trecut sau dacă mie mi se pare că văd ceva ciudat sau simt. E o chestiune ciudată pe care nu o pot explica prea mult prin cuvinte, căci nu le găsesc pe cele mai potrivite. Nu știu dacă voi reuși să trec peste ele sau nu, dar viața trebuie să continue cu ele sau fără ele.
Adaugă un comentariu