Să spunem că nu mai am nimic de făcut astăzi și că am mers așa hai hui pe străzi în căutare de ceva. Sigur mi-am căutat câteva momente libere și pentru mine căci lucrul acesta îmi lipsește foarte mult. Nu am tentative să mă plâng de timpul meu liber neexistent, doar că lucrurile nu sunt întotdeauna cum ți le dorești tu. Uneori ai senzația că ai lumea la picioare, iar alteori îți dai seama că nu exiști într-o lume ca asta dacă nu faci compromisuri. Urăsc compromisurile de aceea încerc pe cât posibil să fug din calea lor.
Dar acest lucru nu se întâmplă cu toată lumea, mulți se lasă în voia sorții și ce o fi o fi. Am încercat să înțeleg astfel de persoane și uneori îmi imaginam cum poate fi viața lor. Cum am o imaginație foarte bogată vă dați seama ce poate crea o minte ca a mea. Cum mă plimbam eu așa pe stradă am văzut în anumite zone din oraș anumite domnișoare ce agățau domni. Și sigur știți la ce mă refer nu cred că trebuie să intru în detaliu.
Nu degeaba i se spune cea mai veche meserie. Dar în mintea mea s-a născut o întrebare, dacă tot cred că altceva nu pot întreprinde de ce naibii nu fac ceva mai cu bun simț, ceva mai elegant și mult mai sigur pentru sănătatea lor și a celor din jurul lor. Poate că multe dintre ele nu au aflat că au și alte posibilități în afară de aceasta. În fine poate că nici nu au auzit de video chat-uri și multe alte chestii de genul. Și sunt destule locuri de muncă la video chat în București și nu numai.
Dacă ar folosi astfel de metode probabil că am scăpa de priveliștea ce le sperie pe unele dintre bunicuțe și în disperarea lor caută un alt parc pentru nepoței sau o zonă curată neatinsă de acest fenomen. Nu cred că este vreun oraș care să nu aibă acea priveliște, mai ales seara când fiecare se pregătește de relaxare.

Offf, cine sunt eu să judec? Nimeni! Și cred că ar fi mult mai bine dacă nu aș mai scrie despre porcăria asta care mă scote din sărite. Dar nu pot, parca ceva mă împinge să scriu de fiecare dată. M-am înfuriat odată pentru că nu am fost în stare să mă ridic asupra tuturor așteptărilor mele.
De fapt am ajuns să mă critic singură mult mai aspru decât ar putea să o facă o altă persoană, indiferent că îmi este apropiată sau nu. De fel sunt o ciudată ce nu acceptă prea multe lucruri în jurul ei, iar întâmplarea de mai sus intră în această categorie.
Nu suport ce se întâmplă pe străzile orașului în care trăiesc, dar văd că autoritățile sunt din ce în ce mai absente. Poate că acele câteva suflete chiar nu contează pentru ei sau poate că banii sunt mult mai importanți decât cetățenii orașului… poate că de aceea nu se ia nici un fel de măsură…
Adaugă un comentariu