Încă puțin și mai scap de o zi de muncă. Abia aștept să vină sfârșitul acestei zile. Nu m-am simțit deloc în formă și nici nu m-am putut strădui să fac ceva… Am impresia că m-am întors la muncă mai obosită decât eram înainte de mini vacanța asta de iarnă.
Probabil că s-au strâns și foarte multe lucruri pe care le-am tot amânat și acum se cam răsfrâng asupra mea. Încă mai am speranța că pot să rezist și să rezolv toate aceste chestiuțe care mie una mi se par așa de ciudate și în același timp urâte. Nu știu în câte zile voi rezolva această nebunie, dar sper și îmi doresc să nu îmi pierd cumpătul la un moment dat.
Știu că multe lucruri s-ar putea rezolva chiar simplu, numai că am nevoie de foarte mult curaj. Curaj ce acum îmi lipsește… Nu îmi imaginam că viața asta de om matur începe să devină atât de grea și de apăsătoare. Mai ales în acele momente în care practic nu știi unde să te mai împarți.
Am pățit asta și sincer nu știam unde să ajung mai întâi: să stau cu iubitul meu sau să ajung mai repede la țară și să-mi ajut părinții cu diverse probleme. Și uite așa de fiecare dată am fost prinsă între ciocan și nicovală. Ca să nu mai spun că dacă încercam să-l împac pe unul se supărau ceilalți și tot așa.
Tind să cred că poate ar fi fost mult mai bine dacă eram singură, într-un loc unde să nu cunosc pe nimeni. Cel puțin acolo nu trebuia să mă mai împart în nu știu câte bucățele ca să îi împac pe toți. Sună ciudat, dar în clipa de față asta simt. Sper ca dorința mea să devină realitate și la sfârșitul acestui an să-mi rezolv toate problemele.
Adaugă un comentariu