Am cea mai tare mâță! De câte ori ajung acasă, la mine la țară, și mă vede bietul pisicuț vine țup la mine în brațe. Așa s-a întâmplat și aseară, ca de fiecare dată de fapt când ajung la mine în cameră. Am ajuns acasă dezamăgită și tristă. Nu aveam chef de nimeni și de nimic.
Dar cum să resping micuțul meu motan când el vine să mă iubească puțin câte puțin și să-mi aline supărarea. Nu știu dacă motanul meu face asta, doar pentru că așa s-a obșnuit sau pentru că simte că ceva nu este tocmai în regulă. Și pentru că am fost acasă mi-am amintit de cele mai frumoase și mai speciale momente din copilăria mea.
Nu credeam că o să ajung să uit acele minunate momente și să devin din ce în ce mai tristă, chiar dacă nici unul dintre membrii familiei mele nu își dorește asta. Așa cum am spus și în articolele trecute nu știu exact de se întâmplă cu mine. Ceea ce știu este că simt nevoia de o mică pauză în tot ce înseamnă relații cu oamenii, dar și o pauză în ceea ce privește munca.
De fapt sincer mi-aș dori să mă izolez undeva departe și să încerc să-mi șterg din memorie toate clipele grele și urâte. Sunt conștientă că asta nu se poate întâmpla niciodată, dar parcă încă mai cred că mai pot schimba ceva din tot acel rău din trecut. Încă sper și încerc să cred asta.
Nu vreau să mai aud că nu se poate sau că visele nu pot deveni realitate, nu mai vreau asta… Ceea ce îmi doresc este un strop de fericire… Oare cer atât de mult? Printre singurele mele momente vesele sunt acelea când ajung acasă și încerc să uit de tot și să mă bucur de prezent, prezentul meu… Și cred că bietul meu motan asta încearcă și el să-mi dăruiască, un strop din acea fericire pe care mi-o doresc. Un strop din dragostea lui.
Adaugă un comentariu