După cum am povestit și aseară despre micuțul meu accident astăzi revin cu o micuță completare. Mă doare mâna atât de rău încât abia o mai pot mișca. Încă de pe aseară am crezut că o să fie totul bine, dar uite că nu este chiar așa. Cu toate astea la suprafață rana arată bine.
De fapt aș putea spune că nu o mai pot numi rană ci mai degrabă o simplă bubiță. Mai mult sunt uimită de faptul că nu este unflată, dar eu nu o pot folosi prea mult. Senzația asta că nu o pot mișca mă intrigă și mă face să o folosesc și mai mult decât de obicei.
În fine sper să nu fie vorba de ceva grav și totul să se rezolve în câteva zile. Prea multă teamă de această bubiță nu am. Am avut destule în copilăria mea și dacă mă gândesc puțin mai mult cred că și acum de curând am suportat câteva accidentări, tăieturi și chiar operația implantului dentar.
Cred că la acea operație mi-a fost cel mai teamă, dar nu pentru durere, ci pentru faptul că nu știam ce mă așteaptă. E chiar aiurea să nu știi ce ți se întâmplă deși în linii mari tu îți imaginezi câte ceva. Uneori pot avea imaginația mult mai bogată, iar alteori din lipsă de timp sau de inspirație nu îmi imaginez nimic pur și simplu aștept să se întâmple.
Mi-am amintit de copilărie dintr-o prostie și culmea mi-am mintit exact acea parte în care am făcut numai prostii și mă accidentam mereu. Oricum dacă vreau să-mi amintesc despre o anume prostioară trebuie doar să mă uit la semnele de „bună purtare” pe care le am și acum pe corp.
Înainte când aveam zgârieturi nu foarte adânci în stratul de piele, dar totuși erau vizibile, mari și urâte, mama găsea mereu tratamentul perfect pentru ele. Îmi spăla și îmi dezinfecta rana, apoi îmi dădea cu acea chestie lipicioasă de la frunzele de la planta noastră de aloe vera și în câteva zile rana nici nu mai exista.
Că tot vorbim de această minunată plantă mai trebuie să mai spun că tot ea m-a salvat de la o anumită operație pe care trebuia să o fac la rinichi prin clasa a șaptea dacă nu mă înșel. Pe atunci aveam un chist destul de mare pe rinichiul drept și trebuia îndepărtat cât mai curând.
Doamna doctor mi-a spus că ar fi mai bine să încerc niște ceaiuri pe bază de aloe vera, de fapt o specie de aloe vera și să vedem ce se întâmplă. După vreo trei săptămâni de ceaiuri și de tratament chistul a dispărut și în felul acesta am scăpat și eu de operație.
Acum însă puteți găsi aloe vera Alevia sub toate formele, cu toate că eu încă mai cred că fiecare are acasă o plantă de aloe vera. Cel puțin pe vremea mea astea erau cele mai la modă, dar și cele mai utile. Abia aștept să scap și de cea mai recentă bubiță și să îmi reîncep activitatea.
Adaugă un comentariu