Astăzi am avut șansa să ajung din nou pe acasă să-mi văd animăluțele și părinții. Sincer aș fi vrut și mi-am dorit să-mi văd fratele, căci îmi este foarte dor de el, dar asta nu a fost posibil. Mi-am dorit să îl văd, dar nu s-a putut. Au trecut atâtea zile de când nu am mai stat împreună, de când nu ne-am mai făcut planuri și nu am mai încercat să avem opinii diferite cu ceea ce noi doream să realizăm.
Ne-am maturizat brusc, căci noi am fost învățați să ne descurcăm singuri în orice situație. Și asta nu pentru că și-au dorit părinții noștri foarte mult, ci mai degrabă pentru că noi nu am avut încotro și pur și simplu a trebuit să ne descurcam. Nu am avut pretenții la nici o rudă ca să ne ajute și pe noi, căci știam că nimeni nu își va pierde timpul cu noi doi, eu și fratele meu.
Mi-aș fi dorit să mai avem acel timp pe care îl aveam în copilărie, mi-aș fi dorit să stau mai mult în preajma ta și să-ți sărut f- runtea în timp ce tu dormi așa cum am făcut toată copilăria. Să-ți iau apărarea în fața bunicului arțăgos și a bunicii ce părea și încă pare că nu ne înțelege. Și nu-ți face griji pentru ce va urma, căci eu voi fi întotdeauna aici cu tine, la bine, la greu și la rău.
Tot aici sunt și tot aici am să rămân pentru tine, pentru mine, pentru noi și pentru a noastră copilărie. Îmi doresc așa de mult să putem da cumva timpul înapoi și să încercăm să mai fim din nou copii, fără griji, fără nici un fel de probleme – da, chiar asta îmi doresc și îmi voi dori asta până la sfârșitul vieții mele.
Adaugă un comentariu