Împrăștiată așa cum sunt de foarte multe ori uit ce am de făcut și mă împiedic de cele mai mici detalii. Nu am făcut nimic special în ultimele zile deși mi-aș dori foarte mult să învăț ceva nou, ceva care să-mi redea o parte din libertatea mea. Sunt încăpățânată ca de obicei și multe dintre lucruri le încurc din această cauză.
Am citit eu pe undeva că mai trebuie să mai renunț puțin și la orgoliul meu, dar când se vor întâmpla toate astea habar nu am. Recunosc sunt precum un copil răsfățat ce vrea să i se aducă mereu câte ceva, dar să nu dea nimic la schimb. M-am transformat în copilul ăsta răsfățat fără să înțeleg când… doar pur și simplu s-a întâmplat.
Egoismul meu nu vrea să cedeze sub nici o formă deși în timp am învățat că am multe de pierdut. Încă nu am găsit acea variantă perfectă în care să îmi pot înfrânge acest egoism. Știu că vine de undeva din interiorul meu, dar încă nu am găsit acel sertar care trebuie închis. Și uite așa am închis alte sertare cum ar fi încrederea în sine, în loc să-l las deschis și să mă bucur de ea.
Dintre toate acele lucruri de care mă bucur cel mai mult a rămas nevoia de cunoaștere. În fiecare zi aștept momentul oportun să mai aflu ceva nou, să mai citesc pe undeva ceva nou. Nevoia asta de a știi tot nu știu exact când am dobândit-o, dar pur și simplu m-am trezit că într-o zi îmi bătea la ușă.
Nu am făcut nimic mai mult decât să-i deschid și să o primesc în viața mea fără să-i cer nimic la schimb. Apoi ea mi-a adus momente de confuzie și tot ea a fost cea care a îndrăznit să mă facă să înțeleg lucrurile. De la ea am învățat că nu mai am nimic de pierdut și că totul se rezolvă în timp și cu răbdare. Și uite așa nevoia asta acută de a cunoaște îmi schimbă viața în fiecare zi…
Adaugă un comentariu