Sunt din ce în ce mai fericită, cu cât ajung să-mi finalizez proiectele, cu atât fericirea îmi iese prin piele. Cine s-ar fii gândit că eu vreodată aș reuși să fac și altceva nu întocmai pentru ceea ce am fost pregătită. Știu pentru toată aceasta fericire ar trebui mai întâi să-i mulțumesc unei persoane foarte, foarte dragi mie.
Bunica avea întotdeauna dreptate – nu renunța la ceea ce te face fericită, în ziua când vei renunța la asta vei uita modul în care trebuie să-ți trăiești viața. Avea atâta dreptate… nu știu ce naiba a fost în mintea mea de mi-am negat întotdeauna pasiunea pentru scris. Sau poate ca i-am lăsat pe ceilalți să se bage prea mult în viața mea și în acest fel să mă conducă. Doamne cât timp am pierdut pe nimicuri, când puteam sa fiu cu adevărat fericită.
De ce m-am încăpățânat să fac lucruri ce nu mi-au adus nici un folos habar nu am. Știu că sunt încăpățânată mai mult decât oricine altcineva, știu că uneori nu ascult de nimeni și de nimic, la fel cum bine știu ca uneori îmi rănesc cele mai dragi persoane din viața mea.
Să-mi fie cu iertare, căci nu asta este intenția mea, dar uneori în situații critice sunt confuză și nu pot lua deciziile perfecte fără sa fac pe cineva sa sufere, deși asta mă doare cel mai mult. Dacă aveți impresia ca puteți trăi fără să comunicați, fără să împărțiți din ceea ce aveți vă înșelați amarnic. Așa am crezut și eu până anul trecut când am început să scriu propria istorie, propriul trecut.
Spre deosebire de alte lucruri pe care le fac și pe care le scriu. Tot ce am scris atunci am simțit nevoia să împărtășesc cu cineva… Și cu cine puteam face asta, dacă nu cu unul dintre cei mai buni prieteni? I-am trimis scriptul și am primit o reacție pozitivă din partea lui. I-a plăcut ceea ce am scris eu, i-a plăcut toate acele acțiuni, pe care le-am descris acolo. Și mai cu seamă și-a dorit să-și aducă și el aportul într-un fel. M-a întrebat dacă este posibil să-mi scoată pe piață scriptul și poate cine știe povestea mea inspiră pe cineva să facă vreun film. În prima fază am refuzat tot. Nici măcar nu se punea problema de asta. Cum să-mi înstrăinez trecutul și mai mult decât atât cum să mi-l public? Apoi cu timpul am început să revin asupra ceea ce am spus și da m-am hotărât să i-l dau. Dar pentru asta mai întâi trebuie sa apelez la traduceri legalizate, pentru a obține traducerea corectă a poveștii mele. Iar când voi termina asta voi fii cea mai fericită…
Adaugă un comentariu