Zilele trecute am fost în oraș pentru a mă întâlni cu mama. Ea a venit cu treabă prin oraș, iar eu am binevoit să o car după mine mai prin tot orașul. De fapt eu copil tâmpit îmi căutam un material subțirel din care să îmi fac o cămășută. Nu am vrut să-i spun mamei de la început și așa am plimbat-o de la un magazin la altul, până aceasta s-a cam supărat puțin și m-a obligat practic să îi spun ce căutam. Când i-am spus ce căutam nu i-a luat mult timp să mă ducă exact la locul potrivit. Mi-am cumpărat materialul, dar nu am vrut să i-l dau acasă. I-am spus că vreau să cumpăr mai întâi ață de aceeași culoare și apoi o să-i trimit pachetul acasă.
Dar dacă ar știi ea că nu o să-i duc materialul sub forma lui brută, ci o să mă străduiesc să-mi fac acea cămășuță singură, singurică. Ba mai mult decât atât vreau să-mi cos de mână întreaga cămășă. De bine de rău mi-am croit cămașa, iar în zilele următoare mă apuc să o cos de zor. Abia aștept să văd cum munca mea o să prindă contur, iar eu o să mă bucur de rezultat. Sper ca mama să nu citească acest articol, altfel iar o să-mi spună că am să greșesc. Și pe bună dreptate s-ar putea să greșesc, dar vreau să-mi sum acest eșec. Și dacă nu încerc acum atunci când voi face ceva singură fără ajutor din partea persoanelor apropiate? Deci toate au un început, iar eu vreau să mă prind de acest început.
În plus de asta aș vrea să îmi brodez câteva flori pe această cămășuță. Și da, broderia tot cu acul de mână vreau să o fac. Sună puțin nebunesc, dar eu iubesc chestiile nebunești și îmi doresc să termin cu această cămașă până de ziua mea, dar nu cred că va fi posibil. Când ajung la sfârșitul săptămânii acasă sper să reușesc să mă uit pe vechile cărți ale mamei, pentru a mă ajuta cât de cât să învăț să brodez. Mă refer la acea broderie cusută manual ce mi-a acaparat întreaga atenție. Și nu mă las până nu reușesc!
Adaugă un comentariu