Magie în doi

Era o zi frumoasă de iarnă, trecuseră mulți ani peste viața lor și totuși erau încă împreună. Nu se gândeau la ziua de mâine, ci doar la toate întâmplările lor din apusa lor tinerețe. Și-au construit la marginea unui sătuc o micuță căsuță, cât să-și satisfacă nevoile, aveau tot ce-și doreau și mai presus de toate se aveau unul pe celălalt.

Se lăsase seară și ei încă stăteau în fața ferestrei, îmbrăcată în flori de gheață, îmbrățișați ca în ziua în care și-au unit destinele. Chiar dacă peste fața ei se așternuseră câteva riduri, radia de fericire în preajma lui, iar inima-i tresărea la fiecare atingere și mângâiere din partea lui. Nicioadată nu s-au despărțit, niciodată nu s-au certat ci doar s-au iubit, din prima zi pentru totdeauna.

Erau în fața ferestrei și își aminteau de ziua de vară ce i-au unit, ziua în care el i-a dăruit inelul, iar ea i-a dăruit toată dragostea ei fără să-i ceară nimic în schimb, fără promisiuni, doar îmbrățișări și zâmbete.

”O seară plăcută de vară și multă liniște. Găsise locul perfect, un fel de grotă formată la baza unui munte de pe o insulă îndepărtată. Locul unde puteai regăsi marea, muntele, cerul și cel mai apropiat astru, luna. Îl căutase mult timp, vroia ceva special pentru ea, vroia să-i ofere tot într-un singur loc, departe de lume, de zgomot și plin de magie. Nu vorbise cu ea timp de o săptămână, nu știa ce face și dacă-l va ierta, dar era sigur că îl iubește. Își făcuse curaj ducând-o în locul magic găsit numai de el. Era miezul nopții și stelele apărură pe cer. Luna își făcea și ea simțită prezența. O lua de mână, o duse în grotă să îi arate ce găsise de fapt. Inelul îl așezase într-o perlă în apropiere de malul mării. A legat-o la ochi să nu vadă drumul, ci doar magia din locul ce va fi mereu prezent, din acel moment în viața lor. Ea deschise ochii și văzu magia: luna se oglindea în mare, iar în acea grotă se strecurau razele ei învăluind parcă într-o vrajă perla, ce ascundea inelul. Îi plăcuse, se îndrăgostise de acel loc, dar nu știa ce o aștepta. El a luat-o de mână și porni prin apă cu ea până la stânca pe care era așezată perla. O întreaba cu glas tremurat:”mă iubești?” și ea îi răspunse:”da”. Se uita în ochii ei, o strânge de mână și intreabă din nou:”vrei să fii soția mea?”. Ea începuse să plângă și lacrimile îi picurau în apa mării, așteptase de foarte mult timp întrebarea și parcă nu-i venea să creadă, era un vis sau realitate. Reușise să spună printre suspine un da hotărât. Din acel moment totul a fost învăluit în magie și poate că și astăzi magia își face de cap în viața lor.”

Afară deja se făcuse noapte, iar în casa lor nu se auzea decât focul în șemineu. Truputilr lor au rămas tot în fața ferestrei înghețate, s-au strans în brațe, s-au privit și și-au surâs unul altuia.