Am tot căutat prin vise diferite lucruri și trucuri care să-mi aducă satisfacții, bucurii și plăceri, dar niciodată nu am găsit ceea ce mi-am dorit, niciodată n-am ajuns la acea bucurie interioară care să mă facă să zâmbesc din nimic. Multă lume mi-ar spune că aș putea zâmbii fără să mai aștept motive sau o anumită motivație, eu zic că cel mai bine ar fi ca zâmbetul să apară natural, nu forțat ca de cele mai multe ori.
Am întâlnit oameni care spun ca sunt fericiți, dar înfățișarea lor nu arată asta, apoi i-am întalnit pe alții care spuneau că viața lor este perfectă, dar se forțau să zâmbească, ca mai apoi să îi întâlnesc pe cei mai puțini care spun că sunt triști pentru că își duc viața de pe o zi pe alta, dar fericirea și zâmbetele apar pe chipul lor când vorbesc despre apropiați și bucuria pe care o nutresc pentru aceștia. Toată această căldură pe care o vezi în ochii lor plin de lacrimi de bucurie te duc cu gândul că sunt atât de puternici încât nimeni nu ar putea să le distrugă această fericire, chiar dacă problemele lor existențiale sunt mult mai grave și mai adânci, decât ale unui om care afirmă că este fericit deși expresia și limbajul trupului arată cu totul și cu totul altceva.
M-am plimbat pe străzi și am reușit să observ micile detalii ascunse pe fețele oamenilor. La prima vedere ai putea spune că nimic nu este special, că totul este la fel și că nimic nu este unic, că lucrurile sunt așa din momentul când au apărut pe acest pământ. La o analiză mult mai amănunțită înțelegi și îți dai seama că lucrurile nu stau așa, fiecare om în parte este unic în felul său, cum nici grijile oamenilor nu prea seamănă între ele.
Pe moment unii sunt mai furioși, alții nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, iar lista poate continua. Sincer încă nu îmi pot da seama în ce categorie mă pot situa, chiar dacă încerc să-mi analizez pașii, de foarte multe ori știu că pot fi subiectivă, iar asta nu este un lucru de acceptat în analiza pe care tot încerc să o realizez. Nu vreau să par ca un psiholog, cu atât mai puțin filosof, deoarece nu îmi permit asta și nici nu mă cred nici una din două, numai că în aceste timpuri de vâltoare observi anumite lucruri fără să vrei, iar dacă îți pui puțin mintea la contribuție înțelegi toate acele mistere, pe care alții vor încerca să le ascundă din fața ta. Prin urmare nu am nimic special, doar încerc uneori să înțeleg lumea din jurul meu, să mă înțeleg pe mine, darși pe ceilalți, iar mai mult decât atât încerc să mă accept așa cum sunt cu bune și cu rele. Tu ce așteptări ai de la tine?
Adaugă un comentariu