Zilele acestea am fost pe casă și am fost puțin dezamăgită de ceea ce am găsit. Este vorba despre starea de spirit, pe care unii dintre amicii mei nu o mai au, iar printre ei se află și verișoara mea. Nu este nevoie să-mi explice că este stresată că urmează o perioadă importantă în viața ei și nu știe ce va fi. Am observat starea ei de spirit schimbată în urmă cu câteva luni și de atunci a început să devină din ce în ce mai agresivă și mai nervoasă.
Bunica îmi spune că este o alarmă falsă și să nu mă speri că totul are o rezolvare și că mai bine aș lasa lucrurile să decurgă așa cum sunt, dar mie nu îmi convine. Eu o cunosc pe ea și ea nu era așa, nici când a avut probleme mult mai grave și întâmplări mult mai dure în viața ei, dar acum totul este schimbat și totul pare defect.
Stresul- boala secolului
Am stat și am pierdut câteva seri încercând să observ cât mai multe detalii despre comportamentul ei în raport cu ceilalți, dar mai ales m-am străduit să aflu ceea ce gândește, ce perspective are și modul cum ea privește viața. Nu trebuie să fi psiholog ca să înțelegi că se întâmplă ceva ciudat în starea ei comportamentală, ci doar să fi atent la micile detalii pe care ți le oferă fără ca măcar să-și dea seama. Mă gândeam că poate stresul despre care vorbește bunica și îl tot aduce în discuții este doar o stare indusă de creierul verișoarei mele, dar nu… nu este același tip de stres, pe care l-am văzut la anumite persoane. Și aici mă refer la acele persoane care doar își închipuie că sunt stresate și își provoacă singure o astfel de stare stresantă.
Dar la ea e ceva diferit. Vorbește doar cu anumite persoane, uneori se chinuie să înțeleagă anumite lucruri chiar dacă nu este obosită și ceea ce m-a pus pe gânduri cel mai mult a fost tristețea pe care am găsit-o pe chipul ei, și parcă mult mai profundă, adâncă și vizibilă decât data trecută când ne-am întâlnit. Ea îmi spune că este bine, dar eu o văd cum parcă ceva o distruge pe dinăuntru și îi mănâncă sufletul.
Am trecut printr-o experiență negativă care mi-a provocat multă suferință și implicit acel stres pe care toată lumea îl aduce în discuție, dar am avut destulă putere și capacitatea necesară de a trece peste acele sentimente negative care-mi otrăveau sufletul, îmi destrăma munca, iar starea mea de sănătate se înrăutățea din ce în ce mai rău. Toate aceste lucruri le-am observat după ce am trecut printr-o bine cunoscută etapă de izolare, în care toate trăirile, toate sentimentele mele erau persimite, iar starea asta de disgrație, de ură și izolare se dezvolta din ce în ce mai mult făcându-mă la un momendat să nu mai comunic cu lumea din jurul meu, să nu mai lucrez eficient și să ignor adevăratele probleme care puseseră stăpânire pe mine.
Aveam senzația că nu am un rost pe această lume și că poate era mult mai bine fără mine până într-o zi când am început să am câteva discuții serioase cu unul dintre amicii mei, care a știut să mă respecte, iar mai târziu avea să devină mentorul meu; iar mai avoi au fost acele discuții călduroase pe care le-am avut cu mama mea, ea care în afară de a fi mamă mi-a fost prietenă, soră și nu în ultimul rând psiholog.
A fost o perioadă foarte grea și foarte dificilă, în care a trebuit să accept că stresul nu era doar o joacă sau doar în imaginația mea, ci era mai degrabă refugiul meu către o lume cu gânduri negre și în care uitasem să mai am grijă și de mine. Am reușit să-mi revin îmbinând utilul cu plăcutul, sentimentele mele cu plăcerea de a face acele lucruri de care eram îndăgostită, dar și o alimentație sănătoasă îmbinată cu ceva mișcare, pentru că la un momendat am observat că nu puteam să mai fac efort așa cum eram obișnuită înainte să trec prin această perioadă nefastă.
Cu timpul am înțeles care este adevăratul meu drum în viață și în special am înțeles că munca mea a devenit calitativă în momentul în care am găsit colectivul potrivit, în care să mă pot exprima și bineînțeles am înțeles că toată acea scuză cu vacanțele prelungite nu făceau nimic altceva decât să-mi îngreuneze situația de la birou, iar munca era anevoioasă.
În altă ordine de idei nu aș vrea ca verișoara mea să aibă o astfel de perioadă, de aceea am ales să mă apropii de ea, să îi fiu alături când ea crede că este singură și nimeni nu o înțelege. Pe oameni nu trebuie să îi judecăm atunci când au probleme, ci din contră ar fi mai potrivit să stăm alături de ei, suflându-le puțin câte puțin din realitatea pe care ar trebui să o vadă.
Iar acum vreau să mă adresez vouă celor care au nevoie să înțeleagă și să cunoască cât mai multe detalii despre boala secolului – puteți găsi în cartea ” Jocul interior și stresul” lucruri care v-ar putea schimba viața…
Adaugă un comentariu