Sunt încântată de toate ideiile mele care îmi trec fulgerător prin minte. Poate că v-am mai spus uneori mă minunez și eu de câte tâmpenii (sau alteori lucruri bune) îmi pot trece prin această minte. În articolele trecute am tot vorbit și povestit despre cum aș vrea eu în această vară ce urmează să-mi schimb camera din casa de la țară. De fapt nu să o schimb ci mai de grabă să o renovez. Aș vrea să-mi pictez tavanul și pereții laterali în culorile cerului atunci când este senin, deoarece îmi place foarte mult să privesc cerul și asta mă face foarte, foarte fericită.
În altă ordine de idei am vorbit și cu ai mei părinți și i-am întrebat, mai degrabă i-am rugat să mă sfătuiască în legatură cu această schimbare/renovare. Le-am spus în primă fază că nu aș vrea totuși să bag o mulțime de bani într-o singură cameră. Și pentru început mă gândeam doar la cîteva schimbări minore, dar mama m-a îndumat și mi-a spus că ar fi mult mai bine să îmi fac a mea cameră așa cum mi-o doresc pe toată odată, decât să o fac pe bucățele și niciodată să nu mai termin de schimbat. M-am gândit mult la asta pentru că sunt în dilemă și nu știu ce să fac, oare voi putea fi eu capabilă să strâng suficienți bănuți pentru toate schimbările pe care mi le doresc? Căci da nu vreau să apelez la banii părinților mei, chiar dacă ei sunt de acord cu asta, mai mult îmi doresc să apelez la sfaturile și îndrumările lor.
De foarte multă vreme îmi doresc un șemineu prin care să pot vedea flăcările, mai ales în timpul iernii când suntem nevoiți să facem focul mult mai des. Știu că în această chestiune mă poate ajuta tatăl meu, deoarece este priceput în a construi șeminee, meserie pe care a învățat-o de la străbunicul său. În afară de acest moft al meu aș vrea să încerc să îmi fac încălzire în pardoseală întrucât sunt conștientă de faptul că respectivul șemineu pe care mi-l doresc nu va putea face față pentru a încălzi întreaga încăpere.
Mi-am întrebat părintele dacă acest lucru poate fi realizabil și dacă da ce ar trebui să fac eventual să cumpăr. Marele meu noroc este acela că al meu tată a lucrat câțiva ani buni în construcții și de fiecare dată când am nevoie de ceva, mă trimite la sigur pe site-urile de unde mă pot informa. Spre exemplu pentru a-mi satisface această curiozitate mi-a spus să intru pe site-uri de profil pentru că voi găsi detalii legate de produsele de care am nevoie pentru ceea ce îmi doresc, dar și eventualele costuri pe care le voi avea.

Adaugă un comentariu