„Trebuie să recunosc în acest moment că sunt foarte fericită. Doar câteva ore mă mai desparte de iubitul meu. Toți acești ani cât a fost plecat cu afacerile lui m-am simțit singură, la fel cum se simte un arbore când toamna îi alungă toate frunzele și păsările. Cinci ani fără el, cinci ani fără sărutări, cinci ani doar cu amintiri și câteva lacrimi, care s-au scurs în fiecare seară de dorul lui. E adevărat am avut și am tot ce e mai bun din el, pe Tina, micuța noastră, dar mi-a fost greu să o cresc fără ajutorul lui, fără să-i pot spune prea multe despre tatăl ei, fără ca el să-i fie aproape așa cum ceilalți tați sunt aproape de copii lor… Doamne în sfârșit se întoarce, îmi doresc să nu mai fie nevoie să mai plece vreodată de lângă noi. Nu mai pot trăi așa în singurătatea asta…”
Era o dimineață frumoasă de toamnă, poate cea mai frumoasă. Vântul adia ușor restul de frunze îngălbenite și ruginii. Cerul nu dădea nici un semn că ar vrea să schimbe buna dispoziție a oamenilor din apropierea marelui oraș. Totul era liniștit, liniștit și în același timp frumos. Nimic nu putea să strice acea frumusețe a străzilor pustii și pline de frunzele colorate ce s-au scuturat din fiecare arbor în parte. Numai în casa unde locuia Alice toate erau altfel… Gândul ei era de foarte mult timp ajuns la iubirul ei soț, pentru că în sfârșit îl va revedea după atâta timp de singurătate și tristețe…
– Hai, Tina îmbracă-te repede! Știi că trebuie să mergem să-l luăm pe tatăl tău de la aeroport…
– Mama vin. Mama te rog frumos pe drum îmi mai povestești o dată cum v-ați cunoscut voi doi? Vreau să mai aud o dată povestea voastră.
– Tina ne grăbim. Hai repede urcă în mașină, altfel o să întârziem.
– Imediat mama, dar te rog povestește-mi.
Mama își luă fetița de mână, apoi luă geaca din holul casei, iar după să închidă ușa și să se îndrepte către mașină. Femeia înaltă șisubțirică avea ochii de un verde albăstrui, mari și rotunzi, iar părul ei era lung până la talie de culoarea grâului. De fapt aceasta era o femeie forte frumoasă, care dacă îți apărea în cale îți făcea ziua cu mult mai frumoasă, mai ales că avea vorba dulce ca mierea, iar buzele roșii de culoarea petalelor de trandafiri. Era fericită pentru că avea o familie minunată și un soț, care o iubea enorm și de aceea îi făcea pe plac fără să îi ceară nimic în schimb.
Mintea femeii era mereu ocupată cu câte ceva, dar de această dată își reaminti unul dintre cele mai frumoase momente petrecute în viața ei. Pentru că Tina o întreba mereu despre relația lor, Alice își aminti mai exact momentul conceperii micuței ei. „O seară excelentă de iarnă, cu mii de fulgi căzuți pe străzi. Se întorceau liniștiți de la cină. Erau fericiți pentru că în sfârșit erau împreună doar ei, amândoi. Se apropiau de casă îmbrățișați când vândul începu să sufle puțin câte puțin ca mai apoi câte un fulg să își arate fața. Totul era magic, fulgii de nea se așezau așa frumos pe părul fetei încât te făcea să crezi că aceștia formau de fapt mantia fetei. Totul părea desprins dintr-un vis incredibil să devină realitate.
Bărbatul înalt se uita duios la domnișoara din fața lui. Îl atrăgea atât de mult încât ar fi făcut orice pentru ea, mai ales că era gata gata să îi pună inima sa pe tavă. Curând au ajuns acasă. Odată ajunși în dormitor, bărbatul se apropie de șemineu și reuși să aprindă din nou focul în el. Amândurora le plăcea să-și petreacă timpul în fața șemineului, seara pe întuneric, doar la lumina focului ce se ivea în acel mic șemineu. Adrian, căci așa se numea bărbatul, se apropie de soția lui și îi spuse în șoaptă la ureche:
– Dacă ai știi că în fiecare secundă mi-e dor de tine și te doresc… Alice se întoarce cu fața către el și îl întreabă:
– Cât de mult? Adrian își înfășură mâinile după trupul iubitei sale și o strânge la al său piept: – Mult!
Alice îi privi blând ochii și răspunse: – Cât? Apoi Adrian începu să-i sărute fruntea lui Alice, ochii, fiecare obraz în parte, ca mai apoi să-i mângâie spatele și să-i muște buza de jos, cărnoasă, a iubitei sale. – Acum mă înțelegi cât de mult te doresc? Cu strălucire în ochi și zâmbet pe buze, Alice spuse: – Păi nu prea înțeleg, mai încearcă și fă-mă să înțeleg. Adrian începu să-i sărute pasional gâtul, îi mângâie sânii cu mâinile sale puternice și ușor, usor începu să-i sărute buzele neîntrerupt. Corpul ei vibra la fiecare atingere a lui, pe semne că dorința dintre cei doi nu poate fi stinsă niciodată, Corpurile lor începuse să vibreze unul pentru celălalt, iar cei doi nu și-au dezlipit trupurile până a doua zi dimineață când…
– Iubito am să-ți dau o veste… și apropiindu-se de patul unde soția sa încă dormea și se răsfăța pe perna unde mirosul lui persista…
– Ce s-a mai întâmplat?
– Hmmm… Curând voi pleca în străinătate pentru o perioadă îndelungată…
– De ce așa?…
– Afacerile nu așteaptă iubita mea timpul oportun…”
Adaugă un comentariu