cropped logo
DarkLight
  • Poveste
  • Poftă bună!
  • Cumparaturi
  • Contact
  • Despre mine

Mă dau pe supe

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: ianuarie 5, 2021 Comentează

Am început cred că de o lună sau mai bine să mă gândesc mai mult la ceea ce mănânc. Nu pentru că am citit cărți și m-am speriat despre ce am aflat de mai toate produsele din comerț, ci pentru faptul că în sfârșit am înțeles se pare că am o viață foarte dezordonată din acest punct de vedere al alimentației. Știu că nimeni chiar dacă mai sunt persoane care afirmă cu totul și cu totul altceva, știu că nimeni nu are o alimentație perfectă, tot mai trebuie să fie ceva acolo care să te facă să poftești și să nu te lase să-ți îndeplinești ceea ce ți-ai propus. Mă gândeam și la aceste diete, mie mi se par ciudate mai ales dacă nu te duci la un nutriționist și vrei să le ți de capul tău sigur vei avea probleme de sănătate. Din această cauză nici nu mă gândesc să apelez la așa ceva, numai dacă în cazul cel mai grav m-ar obliga vreun medic sau ceva de genul, altceva nici nu mă gândesc.

Mi-am învățat corpul am stat de l-am analizat zile în șir să văd ce îmi permite și ce nu. Nu vă gândiți că sunt vreo persoană perfectă pe acest palier, dar am observat anumite schimbări, mai ales în alimentație, când ceva nu îmi este permis am dureri îngrozitoare de stomac, dar e bine de știut că pot să-mi alung aceste dureri prin supe. Oricum supa a fost și va rămâne preferata mea să nu mai spun că este și foarte hrănitoare. De aceea am spus încă de la început din titlu că mă dau pe supe unu pentru că îmi place și doi pentru că nu mai vreau să am dureri de stomac și cine știe de ce probleme mai dau.

În afară de asta am avut o perioadă lungă de timp în care am mâncat numai uscături și tot felul de porcării, iar nesuferita de celulită și-a făcut încet, încet apariția. Dar știu eu cum să o țin în frâu printr-o alimentație corectă și mult mult sport… ce rău am făcut că m-am lăsat de orele de sport. Au fost și ele bune la timpul lor, acum îmi doresc să mă reapuc de sport cât mai curând posibil.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Social

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Kitty la Nevoită să aleg… ori la bal ori la spital?!
  • BOGDAN V. la Nevoită să aleg… ori la bal ori la spital?!
  • Ion Bengea la Te simt… în inimă, în vene și în spirit…
  • Bobita la Liniște, speranță și iubire – elemente cheie pentru un Crăciun vindecător
  • Kitty la Doare… și a ajuns să mă doară rău…
  • Ghid Saltele
  • Aer condiționat

Copyright © 2026 · Date de trafic prin RoTrafic preluate din Google Analytics 4.