Pe la începutul lunii am fost în vizită la o bună prietenă, de fapt am fost în vizită la locul ei de muncă nu acasă, pentru că domnișorica așa cum îmi place mie să-i spun s-a mutat din oraș la marginea orașului, undeva la casă, iar mie până acum mi-a fost imposibil să ajung. Cum v-am spus și mai devreme eram în trecere prin mall și m-am gândit să o sun să văd ce mai face și bineînțeles să trec să o văd dacă ea se afla la locul de muncă.
Spre norocul meu chiar se afla la muncă. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când mi se face foarte dor de ea, de fiecare dată cand vreau să vorbesc cu ea și trec prin acel mall de atâtea ori o găsesc acolo la serviciu. Bine știu că pare aiurea pentru că nu o sun mai din timp, dar până acum a funcționat acest lucru, pe care l-aș putea numi chiar o așa numită telepatie.
În fine am anunțat-o că am să ajung pe la ea pe la serviciu și apoi când am intrat în magazinul în care ea lucrează am rămas puțin înmărmurită pentru că sincer nu mă așteptam să văd ce tocmai văzusem în acel moment. Drăguța mea prietenă avea o burtică măricică măricică. Iar eu am rămas înmărmurită pentru că nu mai o văzusem din vară de la nunta ei și nici prin cap nu îmi trecea că a mea prietenă este însărcinată.
Abia aștept să-i văd gărgărița, pentru că din spusele ei va avea o gărgăriță mică mică, adică o fetiță, iar eu cum sunt moartă după copii abia aștept să o aducă pe lume pe Iulia, pentru că da, acesta va fi numele fetiței din câte am înțeles eu de la buna mea prietenă, dar și fostă colegă, pentru că da noi ne-am împrietenit și ne-am apropiat pe vremea când am lucrat împreună și cu toate astea, chiar dacă lucrăm în locuri diferite, meserii diferite, cu toate astea tot împreuna am rămas și îmi doresc să rămânem împreună pentru totdeauna… deoarece din punctul meu de vedere prietenia este cea mai frumoasă.
Dacă la nunta domnișoarei știu cum a fost, mai ales că m-am simțit excelent, abia aștept să particip și la botezul micuței ei. Mă gândeam că dacă prietena mea îmi va cere ajutorul pentru realizarea petrecerii de după botezul fetiței, o voi ajuta fără să stau pe gânduri. Și spun acestlucru pentru că eu deja am început să-mi fac o listă cu tot ce ar trebui la o asemenea petrecere. Am găsit aici până și ursitoare, dar și pe cineva care să facă petrecerea mult mai animată și cu mult mai plăcută.
Acum tot ce îmi doresc este ca a mea mică să fie sănătoasă și puternică, mai ales că îmi doresc ca micuța să fie sănătoasă, puternică așa cum este și mama ei în prezent. Și da pentru a știi aceste două persoane dragi sunt în stare să mă și rog la Doamne Doamne, chiar dacă nu îmi place să recunosc acest lucru în fața celorlalți.
Adaugă un comentariu