Am avut o săptămână grea, care încă nici nu s-a terminat bine că a început următoarea, iar eu mă simt mai obosită ca niciodată, ori am eu ceva, ori sufletul meu nu mai poate suporta toate răutățile din jurul lui… și totuși…
Nimic care să mă facă să lupt, să rămân în continuare în luptă, pentru că da, viața nu este decât o luptă continuă cu tine însuți în care cel mai bun câștigă… asta am uitat-o de ceva timp, iar acum îmi dă târcoale și mă zăpăcește și… mă face să mă simt confuză.
Dacă mă întrebați ce fac eu aici la muncă, sincer, mai nimic doar mă ocup de grafica fiecărei emisiune împarte, de materialele lor și din când în când arhiva cade pe umerii mei, iar pentru asta uneori mă înfurii; pentru că simt că pierd timp important pe care nu-l mai pot întoarce, pe porcării care nu am mare importanță, iar asta v-am zis mă înfurie foarte rău.
Dar să trecem peste acest lucru pentru că am descoperit de curând că se pot întâmpla lucruri minunate într-o lume minusculă, pe care noi nu avem ochi să o vedem și nici urechi să o auzim.
Pot spune că ieri m-am relaxat foarte bine cu o prăjiturică (recunosc faptul că am cumpărat-o de la cofetăria din apropiere) și m-am uitat pe fereastră la micuții mei prieteni, care mă urmăreau de la fereastră să vadă ce prostii mai fac.
Sincer vă spun doar privindu-i m-am simțit mult mai bine, poate că într-o altă viață am avut mai mult de-a face cu ei sau poate că într-o altă viață am fost mult mai apropiați decât acum… poate că atunci împărțeam văzduhul, mâncarea și singurătatea…
Adaugă un comentariu