Hoinăresc printre amintiri ca o stea prin univers. Uneori tresar la cele mai mici emoții, alteori privesc egoismul din mine ca pe o păpușă ce a rămas murdară de la colbul așternut în ani. Nu știu de ce nu m-am hotărât până acum la ceea ce vreau să fac… am pierdut atâta timp în căutarea acelui ceva, când acel ceva era chiar lângă mine…
Îmi place să visez lucruri frumoase, de aceea tot ce văd urât, murdar și nefiresc de peste zi îmi place să transform în vise… vise, vise și iar vise… locul perfect unde pot să fac ce vreau, pot să fac tot ce-mi doresc, fără să fiu deranjată de nimeni, fără ca eu la rândul meu să deranjez pe altcineva… locul unde totul este perfect fără prea multe pretenții, ci doar o condiție pentru toată această perfecțiune, ai doar o misiune de îndeplinit… doar trebuie să închizi ochii, apoi să te lași vrăjit de locuri magice, tărâmuri nevăzute ci doar închipuite…
Îmi place să visez pentru că doar în vise mă simt liberă, doar în vise pot să iubesc tot ce vreau și pe cine vreau, fără să-i jignesc pe cei din jurul meu sau să le fac vreun rău prin alegerile și faptele mele. Dacă aș avea o putere magică as schimba toate lucrurile rele în lucruri bune și as învață oamenii să se iubească reciproc, fără să aibă așteptări de la ceilalți și fără pretindă ceva pentru „efortul lor de a iubi”, dar cum nu am această putere magică încerc puțin câte puțin să schimb opinii, idei și poate, îndrăznesc prea mult, faptele unor persoane… sunt conștientă de faptul că doar o singura floare nu aduce primăvara, dar dacă oamenii se vor schimba treptat în bine, primăvara ar fi mult mai aproape decât ne-am gândi… până atunci nu îmi rămâne decât un singur lucru: speranta!
Adaugă un comentariu