Povestea Meerei (VI)

După ce o lăsă pe Meera acasă se duse cât mai repede la biroul șefului.

– Da domnule ce s-a întâmplat?

– Trebuie să pleci de urgență la fermă; va avea loc un transport de droguri și vreau să-i prinzi și să-i închizi.

– Da, domnule acum plec!

După discuția cu șeful său, Damian își schimbă înfățișarea și pleacă la casa tatălui Meerei. Avea o vagă îndoială nu știa ce se va intâmpla, dar era conștient de faptul că în această noapte se va da una dintre marile bătălii. În același timp Meera își pregătise camera pentru somn, se întinse pe canapea, își luă o pernuță în brațe și începu să ofteze:

– Doamne, de ce mi se pare atât de cunoscut și apropiat Damian? Simt că parcă îl cunosc de o viață întreagă, felul cum mă privește, cum îmi vorbește mi se par atât de familiare. Oare ce mi se întâmplă? Este oare posibil să mă fi atașat de el și în același timp să mă facă să mă îndrăgostesc? Mereu este în preajma mea, mai ales când am nevoie de el, apare din senin și mă face să mă simt în siguranță, să fiu o altfel de persoană. În prezența lui mă simt atât de bine. Oare de ce?

Obosită fiind își lăsă capul pe brațul canapelei, se întinse și adormise într-o clipă, lăsăndu-se pradă viselor.

***

Odată ajuns la fermă se duse în fața stăpânului pentru ai da socoteală despre cum se desfășura viața Meerei și în același timp să-și facă treaba de polițist și să-l prindă pe acesta în flagrant. Din oraș plecase cu întăriri după el așa că i-a fost ușor să-l prindă cu drogurile pe masă.

– Bună seara, domnule! (cu arma în mână și făcând semn celorlalți polițiști să-l înconjoare pe stăpân și pe cei care lua parte la afacere).

– Un astfel de om ești? Nu credeam vreodată că cel pentru care i-am fost tată, l-am hrănit și i-am dat cele mai importante treburi de realizat a devenit propriul meu dușman. Spune-mi… deci nu-ți ajungeau banii dați de mine?

– Nu este vorba de bani, domnule. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu onest și drept, mereu în apărarea legii, lucru pe care dumneavoastră nu o să-l înțelegeți niciodată. Cum poate un om orbit de puterea banilor să înțeleagă ce este adevărata justiție/dreptate?

– Nenorocitule, ți-am lăsat-o pe Meera în grijă și tu ce faci? Nu vroiai decât să fiți împreună fericiți, dar nu o să vă dau voie să faceți asta, în plus am avut noroc că am trimis o iscoadă să te verifice, că altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat. Nu o să te iert niciodată că ai făcut-o pe Meera să se îndrăgostească de tine, ticălosule.

– Nu merge așa domnule, Meera a fost și va fi a mea fie că vreți, fie că nu.

– Hmmm… asta dacă ai s-o mai vezi vreodată, neghiobule.

– Luații, nu vreau să-i mai văd în fața mea, spuse Damian colegilor săi, iar apoi pentru o clipă se gândi la Meera și înțelese că viața ei era în pericol, pericol provocat chiar de tatăl ei.

***

În apartament, Meera continuă să doarmă și în același timp avu parte de un vis ciudat în care ea spunea cuvinte ciudate: „Era foarte aproape de el, îl simțea și inima îi spunea asta; știa că este foarte aproape de el, se întoarse și în întoarcerea ei, o pală de vânt îi mângâie părul, iar razele soarelui îi oferi o strălucire ce doar ea o avea. Privirea ei îi întâlni chipul, chiar dacă era la o distanță foarte mare. Îi venea să alerge în brațele lui și să-i sărute fața așa cum făcea și în trecut, inima ei bătea din ce în ce mai tare, mai mai să iasă nebuna din piept și fericirea se răspândește în tot corpul ei…

Însă nu alerga, nici nu se avântă în brațele lui, ci merse normal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nu vroia să știe cât de dor îi fusese de el și brusc se blocă, nici nu mai știa ce să zicăși cum să se comporte. El se apropie de ea și îi spuse, aplecându-se să-i sărute obrajii:

– Ce faci măi, unde ți-am spus să mă aștepți?

– Dar nu am știut, unde să te aștept, răspunse ea după mult timp, mai ales că îi simți din nou obrazul proaspăt ras și pielea atât de fină. Nu îi venea să creadă că era în fața ei, ar fi vrut să rămână o viață lângă ochii albaștrii ca marea, părul de un șaten închis, trupul înalt și zvelt, acestă era noua ei iubire… Damian.”

Brusc o rază puternică de lumină o făcuse să se trezescă și astfel tot ce văzuse dispăruse, era tristă, știa că se amăgise singură, visându-l pe Damian, dar nu știa cine a tras draperia, iar când se uită în jur o văzu pe bona din toată copilăria ei, care o crescuse și încă doi bărbați înarmați, iar aceasta îi spuse:

– Bună dimineața, soare! Așa cum îi spunea de fiecare dată când era în preajma ei. Meera se sperie și se ridică în dată în picioare, de parcă o lovise ceva.

– Dumeata aici? Ce se întâmplă?

Iar femeia îi răspunse:

– Meera nu trebuie să-ți fie frică; fă-ți bagajele trebuie să plecăm urgent!

– Dar nu pot trebuie să mă întâlnesc cu cineva.

– Meera nu o să-l mai vezi niciodată pe Damian, dacă despre el este vorba.

– De unde îl cunoști? Cine ți-a spus despre el?

– Damian nu este întocmai persoana pe care o crezi tu. Hai, fă-ți bagajele trebuie să ne grăbim, în plus trebuie să ascultăm ordinele tatălui tău.

– Ordinele tatălui meu?

– Da, Meera. Haide!