Poveste de Crăciun

Era un apus frumos, chiar dacă cerul era întunecat, avea un farmec aparte, un farmec dat de dansul fulgilor de nea,albi, mari şi pufoşi se aşezau zglobii la fereastra a doi copii, o fetiţă şi un băieţel, ce se tot holbau la dansul acestor mici bucurii. Deodată băieţelul, care era mărunţel şi slăbuţ, cu lacrimi în ochi se uită către fetiţă şi îi spuse:

– Anul ăsta moşul e sărac… nu cred că are ce să ne aducă, nu are cu ce şi nu are de unde… Kitty crezi că va veni? Fetiţa se întristă, îl luă de mână şi îi şopti la ureche:

– Nu ştiu ce va face moşul, dar hai să facem rugăciunea, să ne băgăm la somn şi cel mai important nu-ţi pierde speranţa. Cu ochii plini de lacrimi se băgară amândoi la somn în pătuţ până dimineaţa. Cum cel mic era nerăbdător, el se trezise primul şi ce să vezi; moşul trecuse şi pe la el, lăsându-i un set pentru iarnă (căciulă, fular şi mănuşi) şi o banană; de fericire a început să ţopăie prin pat trezind-o pe fetiţă.

– Ce ai? Ce s-a întâmplat? – Uite, uite!!!! A venit moşul… şi ţi-a lăsat şi ţie… vezi, vezi nu ne-a uitat, încă ne iubeşte… Mai târziu copiii au aflat că moşul nu-i va părăsi niciodată, nici măcar atunci când greşesc.

Povestea asta nu este o poveste oarecare… este doar o fărâmă din copilăria mea, pe care o iubesc aşa cu tot ce a fost bune, rele. Dacă aveţi poveşti asemănătoare nu uitaţi să le faceţi cunoscute, poate cine ştie, măcar aşa vom alina câteva suflete.