fiori…

Mă gândeam zilele astea ce înseamnă să faci ceva din inimă, ceva care îți place… acel ceva care îți provoacă fericire numai când îți fulgeră într-un moment de neatenție gândul la el, când nu mai ai cuvinte, iar chipul scăldat de fericire zâmbește și vorbește de la sine.

Uneori suntem nevoiți să facem lucruri care nu ne plac, dar trebuie făcute pentru că suntem constrânși de anumite situații sau tentații pe care nu le putem alunga sau șterge cu un burete. Eu aș începe prin a vă întreba dacă vă place să dansați? Mie da, dar cel mai mult îmi place baletul, din anumite motive nu-l mai pot practica, dar tot i-am rămas fidelă chiar dacă acum doar privesc și o să-i rămân fidelă până la final.

Zilele trecute m-am uitat la un film cu dansatori și am rămas puțin gânditoare pentru că m-au trecut fiorii când am realizat că fiecare dans începe cu o poveste de viață, cu o poveste ce uneori pare incredibila și poate fantezistă, dar nu dansul are propriile lui povești fie triste, fie pline de viață sunt povești ce sunt aduse uneori în prim plan cu sau fără voia interpreților.

O astfel de poveste cutremurătoare puteți găsi și în filmul ABCD (Any Body Can Dance). Relațiile de prietenie, iubire sunt dezvăluite cu ajutorul dansului. Și tot în acest film descoperim că tristețea sufletului și a pierderii unei persoane dragii este alungată prin dans, iar durerea este transpusă pe scenă tot prin dans. Putem învăța din acest film că toată lumea poate dansa, dar numai cei ce o fac din suflet sunt cu adevărat respectați, iubiți și îndrăgiți de cei din jur… este adevărat că dansul nu este pentru oricine, dar dacă transpunem acest lucru în lumea noastră reală o să constatăm că lucrurile făcute din inimă și bineînțeles din plăcere vor fi ușoare și nu vor necesita ajutor din partea altor persoane sau lucruri din exterior.