Diamantul dintr-o piatră… când mi se face dor de el încep să aștern pe hârtie cuvinte, rânduri venite de undeva din adâncul sufletului.
Poate că am o credință prea mare în ceea ce îl privește sau poate că doar am început să-l accept/iubesc așa cum este el, fără efort depus…
„Am șlefuit o piatră neînsemnată
Crezând că nu-I nimic
Ș-am dat peste un diamant
Pe care n-am știut să-l prețuiesc
L-am pierdut înainte să-l posed
Și l-am regăsit într-o oază din deșert
Plin de slăbiciuni și îmbibat cu venin
L-am atins, l-am curățat, l-am iubit
Și părăsit înainte să-l simt sub piele, în piept.
Când și cum să-l prețuiesc
Fără să îngenuchez
Fără zadarnice rugăciuni, lacrimi și amărăciuni
Strânse fără rost în partea stângă a sufletului meu.
Te-am avut în vis în fiecare noapte
Te-am simțit mai aproape decât credeam
Și-am ajuns să mă pierd pe mine
Încercând să te păstrez pe tine.
Am uitat cine sunt
M-am ascuns sub straturi vechi ale trecutului val
Și-am rămas blocată în absolut
Doar pentru o clipă ca să te am…”
Adaugă un comentariu