Când simt că cedez… mai pot un pic și visul se împlinește

„Nu m-am gândit niciodată că mă vor susține atât de multe persoane”.

Nu sunt o persoană care să vorbească foarte mult despre lucrurile care mă afectează în adevăratul sens. Și rare sunt persoanele în fața cărora îmi dau voie să fiu eu, îmi dau măștile și scuturile jos.

Cred că sunt doar trei persoane care știu ce mă doare cu adevărat. 3 persoane în fața cărora n-am purtat măști… și totuși de multe ori m-am simțit atât de singură.

Așa mă simt de câteva zile – singură.

Problema cea mare nu e asta că mă simt singură, ci faptul că nu mă mai credeam capabilă de lucrurile care îmi plac cel mai mult. M-am trezit zilele trecute cu o spaimă pe care nu am putut să o descriu.

Cineva îmi pusese în minte un gând care nu era al meu – un gând care îmi spunea că nu o să fiu capabilă să mă întorc la scris, să mă întorc la prima mea dragoste, televiziunea.

Asta m-a afectat foarte mult. Dar fără să-mi dau seama în seara asta mi-am deschis mail-ul să verific o comandă (cea legată de nuanța de păr) și am rămas mută de uimire.

Am rămas surprinsă plăcut de ceea ce am găsit acolo, chiar în zilele astea când mă simt atât de praf, atât de obosită. Am găsit mail-uri de la foști colaboratori, foști colegi de muncă și lista continuă…

Unele mesaje erau legate de oferte de muncă, altele îmi aminteau de ce sunt în stare să fac. Dar cel mai frumos mesaj l-am primit de la un bun prieten, care mă invita să fiu parte din noua lui producție.

M-am bucurat atât de mult, având în vedere că tot pentru el am scris primul meu scenariu de film.

Și când mă gândesc la faptul că eram la un pas să renunț la scris…

Doamne ce prostie făceam!!!

Abia aștept să-mi rezerv timp pentru vocile de studio, pentru scenariul de film, cartea pe care vreau să o termin(deși nu cred că voi reuși până de Crăciun) și bineînțeles vreau să-mi reiau călătoriile.

Vreau din nou să călătoresc, să scriu despre călătorii, să mă simt liberă, să fiu din nou eu…

Cea care iubește ceea ce face și nu să mă rezum la acele lucruri pe care le fac, doar de nevoie sau din simplu angajament. Abia aștept să mă întorc la adevărata eu, la cea care îi făcea plăcere să trăiască și găsea bunătate și frumos în oricine și orice.

Mă întreb de multe ori dacă mai pot fi așa sau dacă răutatea oamenilor a ucis acel strop de frumos din mine. Mă doare că nu pot fi eu acum și mă simt ca într-un corset care nu te lasă să-ți tragi sufletul…

Una peste alta simțeam nevoia să scriu… simțeam nevoia să mulțumesc celor care nu m-au uitat, care s-au bucurat de serviciile mele și încă mai speră să colaborăm. Cine știe ce se va întâmpla pe viitor…

Până voi lua o decizie definitivă cu privire la ceea ce voi lucra pe viitor mă voi strădui și mă voi ocupa și mai mult de învățat, studiat și scris  pentru examenele din viitorul apropiat.

După aceea, după ce voi avea diploma în mână voi hotărî pe ce drum voi merge și încotro îmi voi îndrepta pașii. Dar cu siguranță nu voi renunța la scris și la ceea ce mă împlinește – am zis!